GALERIE FOTO Freiburg s-a mutat pe cel mai eco-friendly stadion din lume! Ce facilități are noua bijuterie din Bundesliga

Bundesliga Freiburg Stadion Germania Freiburg s-a mutat pe cel mai eco-friendly stadion din lume! Ce facilități are noua bijuterie din Bundesliga
Dragos-Stefan Soneriu
Data publicarii: Miercuri 03 Noiembrie 2021, 17:19
Data actualizarii: Miercuri 03 Noiembrie 2021, 17:48

Noul stadion din Freiburg nu va fi doar ecologic, ci va avea și capacitatea de a deveni neutru din punct de vedere climatic.

Situat la poalele Pădurii Negre, Freiburg este cel mai verde și mai însorit oraș din Germania. Angajamentul său de lungă durată pentru sustenabilitate se reflectă și în clubul din Bundesliga, SC Freiburg.

  • Freiburg s-a mutat pe cel mai eco-friendly stadion din lume! Ce facilități are noua bijuterie din Bundesliga

Stadionul Schwarzwald-Stadion cu capacitatea de 24.000 de locuri este primul stadion de fotbal alimentat cu energie solară din Germania. De când panourile solare au fost montate pe acoperișuri în 1993, stadionul a generat 250.000 de kilowați-oră pe an, alimentând întreg stadionul și rețelele din jurul acestuia.

Acoperișul unic

Terenul este situat în districtul Brühl din nord-vestul Freiburg. Aeroportul orașului este situat în imediata apropiere a arenei. Înainte de începerea construcției, au fost întocmite 40 de rapoarte, au fost examinate 25 de potențiale șantiere și doar referendumul din 2015 a deschis calea pentru începerea lucrărilor. Per total, planificarea stadionului a durat aproape 11 ani.

Construcția a început oficial cu ceremonia de așezare a pietrei de temelie pe 29 martie 2019, deși lucrările premergătoare au început în noiembrie 2018. Conform programului inițial, stadionul trebuia să fie finalizat în august 2020, dar a fost dat în folosință cu un an mai târziu.

Stadionul are forma unei construcții dreptunghiulare, iar suportul acoperișului este în diagonală pentru a atrage atenția de la distanță, deși arena are o înălțime de abia 25 de metri.

Centrală solară

Inima arenei este tribuna de sud cu un singur nivel, unică din acest punct de vedere, pentru că restul stadionului este format din structuri cu două niveluri. Tribuna menționată mai sus este teritoriul celor mai înflăcărați fani ai clubului, care au la dispoziție 9.000 de locuri în picioare. În partea de nord-est, există loc pentru 3.500 de fani. Zona VIP, care poate găzdui până la 2.000 de persoane, se află pe partea vestică a stadionului.

În plus, fanii cu dizabilități au 144 de locuri, a fost creată o parcare pentru 2.100 de vehicule pentru șoferi, iar bicicliștii au la dispoziție 3.700 de locuri. Până în 2022, cea mai mare centrală solară din lume va fi construită pe acoperiș, care va acoperi cea mai mare parte a energiei necesară pentru ziua meciului.

Inaugurarea noii arene

Clubul din Baden-Württemberg s-a mutat pe noua arenă după aproape 67 de ani pe Schwarzwald-Stadion. Pe 7 octombrie, SC Freiburg și-a inaugurat noua arena într-un meci amical cu St. Pauli, încheiat 3-0. Întâlnirea a fost urmărită de 15.000 de spectatori. Jocul nu a fost lipsit de câteva incidente neplăcute, întrucât în ​​repriza secundă luminile s-au stins pentru un moment iar starea terenului a lăsat de dorit.

Debutul oficial a venit însă pe 16 octombrie împotriva lui RB Leipzig. 20,000 din 34,000 de posibili spectatori au fost prezenți în tribunele noului stadion, scor 1-1.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!