Girondins de Bordeaux a fost exclusă oficial din competițiile naționale și urmează să evolueze în Regional 1, al șaselea eșalon al fotbalului din Franța.
După luni întregi de incertitudine, speranțe și negocieri, situația lui Bordeaux pare să se apropie de final. Deși clubul fusese preluat pentru suma simbolică de un euro, iar noul proiect venea cu promisiuni importante de redresare financiară, salvarea nu s-a concretizat.
Erau promise investiții de peste 20 de milioane de euro
Tribunalul administrativ din Paris a decis vineri să mențină sancțiunea dictată de Federația Franceză de Fotbal (FFF), respingând solicitarea clubului de suspendare a excluderii din campionatele naționale.
Astfel, Bordeaux va evolua în Regional 1, dacă Federația Franceză de Fotbal nu va interveni în ultimul moment.
Sparta Capital, fondul interesat de preluarea clubului, susține că a prezentat noi garanții financiare de peste 20 de milioane de euro. Investitorii consideră însă că aceste documente nu au fost luate suficient în calcul.
Problema este că angajamentele financiare au fost prezentate prea târziu, iar instanța a considerat că refuzul FFF de a le lua în calcul nu reprezintă un motiv suficient pentru anularea sancțiunii.