"Nu este nici Superman, nici vreun jucător obișnuit". Declarația controversată a lui Luis Enrique cu privire la Kylian Mbappe

Luis Enrique kylian mbappe PSG Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 07 Octombrie 2023, 16:39
Data actualizarii: Sambata 07 Octombrie 2023, 16:56

PSG are un debut de sezon sub așteptări, cu rezultate inconstante, atât în campionat, cât și în cupele europene. 

Gruparea de pe Parc des Princes se află pe locul cinci în Ligue 1 și urmează să întâlnească Rennes, în deplasare, în etapa a opta.

Înaintea confruntării din campionat, Luis Enrique a vorbit despre perioada nefavorabilă prin care trece echipa, făcând referire și la Kylian Mbappe.

PSG a fost învinsă categoric, în grupele UEFA Champions League, de Newcastle, scor 4-1, în urma acestei partide apărând numeroase critici cu privire la evoluția ștearsă a atacantului.

"Acum câteva săptămâni m-ați întrebat dacă suntem dependenți de Kylian Mbappe, deoarece marcase șapte sau opt goluri. Acum mă întrebați ce se întâmplă cu Kylian Mbappe, deoarce nu a mai înscris în ultimele partide. Ar trebui să ne comportăm normal. Este implicat 100%. Jucătorii trec prin diferite etape de-a lungul sezonului. Nu este nici Superman când marchează de opt ori. Nu este niciun jucător normal când nu reușește să înscrie. Nu este totul alb sau negru, întotdeauna există nuanțe. Kylian este un jucător vital și determinant pentru noi. Este un jucător decisiv. Obiectivul meu este să-i pun în valoare atuurile", a declarat Luis Enrique în cadrul unei conferințe de presă, citat de RMC Sports. 

Critici dure pentru PSG în presa din Franța

După meciul condus de la centru de Istvan Kovacs, starurile de la Paris au fost aspru criticate de jurnaliștii francezi. L'Equipe nu a avut milă de jucătorii lui Luis Enrique, mai ales că pretențiile au fost mereu ridicate în tabăra echipei de pe Parc des Princes.

"Majoritatea observatorilor au prezentat această întâlnire cu Newcastle ca un adevărat test pentru PSG-ul lui Luis Enrique. Nu au greșit. Verdictul: un eșec. Clubul din capitală a intrat la apă pe malul râului Tyne, copleșit pe toate planurile de un adversar superior", au scris, printre altele, jurnaliștii francezi de la prestigioasă publicație L'Equipe.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!