Nici cu cec în alb nu l-au convins! Strategia incredibilă la care au apelat oficialii lui PSG pentru a-l păstra pe Mbappe 

kylian mbappe PSG transfer Kylian Mbappe Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 24 Februarie 2022, 16:48
Data actualizarii: Joi 24 Februarie 2022, 17:05

Kylian Mbappe se află în ultimele luni de contract cu PSG, iar starul francez nu a anunțat încă o decizie în privința viitorului său.

Contractul lui Mbappé la PSG expiră în iunie și francezul a respins în repetate rânduri ofertele de prelungire, lucru care s-ar fi întâmplat chiar și în urmă cu câteva zile.

Dispuși să facă aproape orice pentru a-l păstra pe Parc des Princes, oficialii celor de la PSG i-ar fi făcut o nouă propunere lui Kylian Mbappe, una cu adevărat inedită, oferindu-i un cec în alb pe care să treacă suma pentru care este dispus să rămână.

Potrivit informațiilor apărute în Marca, jucătorul francez ar fi refuzat și această variantă, fără să ofere detalii despre decizia pe care a luat-o cu privire la viitorul său. 

Kylian Mbappe este hotărât să se concentreze pe finalul sezonului și pe îndeplinirea obiectivelor de la PSG, urmând ca o hotărâre despre ce urmează pe plan profesional să o ia d-abia în vară. 

De ce nu a ajuns Mbappe la FC Barcelona

Starul Kylian Mbappe a refuzat o ofertă de la FC Barcelona înainte de a semna cu Paris Saint-Germain, pentru a nu-şi spulbera visul de a juca pe viitor la Real Madrid, echipa sa de suflet, a dezvăluit tatăl fotbalistului francez, potrivit articolului publicat în sport.es, citat de Agerpres. 

"Sunt fan Barca, însă fiul meu Kylian este fan Real Madrid. Dacă vine acum la Barca, nu va ajunge niciodată să joace la Real Madrid. Dacă merge la un alt club, atunci poate oricând să ajungă la Real Madrid", acesta a fost răspunsul dat de Wilfried Mbappe oficialilor de pe Camp Nou în 2017, înainte e a accepta oferta venită de la PSG. 

Kylian Mbappe a fost achiziţionat de PSG de la AS Monaco, în schimbul sumei de 180 milioane euro, iar contactul său cu clubul parizian expiră în această vară, când va putea ajunge liber la Real Madrid. Madrilenii au încercat să-l transfere încă din această iarnă, însă conducătorii lui PSG au refuzat două oferte venite de la Real, ultima dintre ele de 200 milioane euro, conform Marca.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!