Motivul pentru care Mbappe a refuzat-o pe FC Barcelona înainte de a semna cu PSG. Tatăl fotbalistului a dezvăluit tot

kylian mbappe fc barcelona PSG Spania
SPORT.RO
Data publicarii: Luni 21 Februarie 2022, 14:36
Data actualizarii: Luni 21 Februarie 2022, 14:45

Plecarea lui Kylian Mbappe (23 ani) de la Paris Saint-Germain este unul dintre cele mai dezbătute subiecte din fotbalul mondial.

Starul Kylian Mbappe a refuzat o ofertă de la FC Barcelona înainte de a semna cu Paris Saint-Germain, pentru a nu-şi spulbera visul de a juca pe viitor la Real Madrid, echipa sa de suflet, a dezvăluit tatăl fotbalistului francez, potrivit articolului publicat în sport.es, citat de Agerpres. 

"Sunt fan Barca, însă fiul meu Kylian este fan Real Madrid. Dacă vine acum la Barca, nu va ajunge niciodată să joace la Real Madrid. Dacă merge la un alt club, atunci poate oricând să ajungă la Real Madrid", acesta a fost răspunsul dat de Wilfried Mbappe oficialilor de pe Camp Nou în 2017, înainte e a accepta oferta venită de la PSG. 

Kylian Mbappe a fost achiziţionat de PSG de la AS Monaco, în schimbul sumei de 180 milioane euro, iar contactul său cu clubul parizian expiră în această vară, când va putea ajunge liber la Real Madrid. Madrilenii au încercat să-l transfere încă din această iarnă, însă conducătorii lui PSG au refuzat două oferte venite de la Real, ultima dintre ele de 200 milioane euro, conform Marca.

Responsabilii lui PSG fac în prezent eforturi pentru a-l convinge pe Mbappe să semneze un contract pe termen scurt (doi ani), oferindu-i o primă de 25 milioane euro la semnătură, plus un salariu pe măsură, însă Real Madrid i-a transmis jucătorului francez că îl aşteaptă în vară pe Santiago Bernabeu, în caz contrar urmând să se orienteze către o altă vedetă, după cum scrie publicaţia britanică Sunday Times.

Clubul madrilen a negat, însă, această informaţie, difuzată duminică, precizând că nu pune nicio presiune pe Kylian Mbappe, subliniază Marca, ziarul spaniol reamintind totodată că există voci din lumea fotbalului care susţin că există deja un acord încheiat între campionul mondial francez şi gruparea de pe Santiago Bernabeu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!