Neymar, la Manchester City? Pep Guardiola a rupt tăcerea și a vorbit despre mutarea brazilianului

Neymar Manchester City Pep Guardiola PSG Franta
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 08:36
Data actualizarii: Miercuri 20 Iulie 2022, 08:45

Neymar mai are contract cu Paris Saint-Germain până la sfârșitul lui iunie 2025.

În august 2017, șeicii parizienilor l-au adus pe Neymar de la Barcelona pentru suma record de 222 milioane de euro, moment în care cota pe piață a extremei stânga atingea 100 milioane. Acum, valoarea fotbalistului nu depășește 75 milioane de euro, potrivit site-urilor de specialitate.

De câteva zile, în online, se zvonește că PSG l-ar fi propus pe starul brazilian la Manchester City, dar conducerea de pe Etihad nu a părut că îl dorește pe Neymar la club.

Pep Guardiola: „Neymar e un fotbalist incredibil”

Martin Blackburn, jurnalist pentru cotidianul englez The Sun, a dezvăluit într-o postare pe rețelele social media ce a spus Pep Guardiola despre posibilul transfer al lui Neymar. Tehnicianul "cetățenilor" a negat informațiile venite din exterior, iar mutarea lui Neymar la City nu se va produce în viitorul apropiat.

„Îmi pare rău, dar nu e adevărat. Informațiile nu sunt corecte, Neymar e un fotbalist incredibil și din ce știu, e foarte de treabă. Dar nu e corect! În fiecare vară Manchester City trebuie să cumpere 150 de jucători”, au fost cuvintele anternorului, care a încheiat într-o notă satirică.

Cariera lui Neymar

Din momentul în care a ajuns la Paris Saint-Germain, Neymar a bifat 144 de apariții în tricoul clubului francez, a înscris 100 goluri și a reușit să paseze decisiv în 60 de situații. 

A cucerit patru titluri ale Franței, trei cupe, trei supercupe, două cupe ale ligii, dar niciun trofeu al Ligii Campionilor cu gruparea pariziană. În schimb, a făcut-o cu Barcelona, în sezonul 2014/15.

La națională, brazilianul a fost în lotul reprezentativei sale de 119 ori și a marcat 74 de goluri.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!