Este cunoscut faptul că situația tensionată dintre PSG și Donnarumma a luat amploare în ultimele luni. Italianul, titular în sezonul trecut, cere o mărire de salariu și garanții că va fi numărul 1 între buturi.

În prezent, încasează 12 milioane de euro anual, însă vrea mai mult, după un sezon în care a fost decisiv în cucerirea Champions League.

Echipele mari ale Europei, cu ochii pe Donnarumma

Nasser Al-Khelaifi, președintele clubului, i-ar fi transmis un ultimatum: ”Semnezi prelungirea sau pleci în această vară!”. În paralel, cluburile din Premier League, iar Manchester United și Manchester City și-ar fi manifestat interesul, potrivit Daily Mail.

De asemenea, și Galatasaray ar fi transmis o ofertă concretă, conform Foot Mercato, doar că formația din Turcia va fi, probabil, refuzată de italian. Mai nou, pe lista echipelor care îl vor a apărut și multipla campioană a Germaniei, Bayern Munchen!

Aflat la PSG din 2021, Donnarumma a intrat în ultimul an de contract. Întrebat ce va face din vară, portarul italian a răspuns după finala UCL: "Nu știu dacă rămân. Vom vedea în următoarele zile. Acum mă gândesc la echipa națională".

Banii, problema principală pentru care discuțiile dintre PSG și Donnarumma au picat?!

Deși câștigă un salariu net de peste 10 milioane de euro pe sezon la PSG, Donnarumma ar putea fi tentat de o nouă provocare, mai ales că "criticile primite în ultimii ani și-au lăsat amprenta". Donnarumma s-a confruntat cu o situație similară la AC Milan. Portarul a tot amânat o prelungire a contractului în așteptarea unor oferte mai bune, iar în 2021 a plecat liber de contract la PSG, gest care a stârnit revolta fanilor clubului de pe San Siro.

Deși are doar 26 de ani, Donnarumma este cunoscut în fotbalul european de aproape un deceniu. A debutat în Serie A încă din 2015, la AC Milan, iar palmaresul său cuprinde și un titlu de campion european cu naționala Italiei.

35 de milioane de euro este suma la care Transfermarkt îl evaluează pe Donnarumma, cu un an înainte de expirarea înțelegerii cu PSG.

VIDEO | Chelsea - PSG 3-0, rezumatul finalei de la Mondialul Cluburilor