"El e fericit la Paris și eu sunt fericit că joacă pentru PSG"
Kais Anelka (17 ani), fiul lui Nicolas Anelka, are dublă cetățenie (Franța / Martinica). Acesta joacă pe postul de atacant și a ajuns la PSG în iulie 2023, după ce anterior a fost legitimat la academia lui Anderlecht. Tânărul a fost promovat în această vară la echipa U19 a lui PSG, cu care va participa în Youth League, urmând să joace astăzi cu Atalanta, apoi să înfrunte pe FC Barcelona (1 octombrie).
"Sunt un fan al lui PSG, am fost în tribună când eram tânăr, e clubul meu de suflet. Vin mereu la meciurile de pe Parc des Princes și văd multe partide ale juniorilor la Camp des Loges. Am o legătură puternică cu acest club, iar Kais era și el legat implicit de PSG. Știu calitatea antrenori și am ales PSG pentru a se dezvolta bine. Are potențial, dar încă are un drum lung până să se impună la prima echipă sau să facă pasul către un club mare de seniori. El e fericit la Paris și eu sunt fericit că joacă pentru PSG", a declarat Nicolas Anelka.
Academia lui PSG (Centre de formation du Paris Saint-Germain FC) este considerată una dintre cele mai performante din lume, aici crescând jucători precum Nicolas Anelka, Mamadou Sakho, Kingsley Coman, Adrien Rabiot, Alphonse Areola, Presnel Kimpembe, Matteo Guendouzi, Tanguy Kouassi, Yacine Adli, Mike Maignan, Timothy Weah, Moussa Diaby, Ferland Mendy, Christopher Nkunku, Arnaud Kalimuendo, Warren Zaire-Emery sau Senny Mayulu.
Nicolas Anelka e unul dintre mari atacanți ai Franței
Nicolas Anelka (46 de ani) a evoluat ca atacant pentru PSG (1996-1997, 2000-2001), Arsenal (1997-1999), Real Madrid (1999-2000), Liverpool (2001-2002), Manchester City (2002-2005), Fenerbahce (2005-2006), Bolton Wanderers (2006-2008), Chelsea (2008-2012), Shanghai Shenhua (2012), Juventus (2013), WBA (2013-2014) și Mumbai City (2014-2015).
A strâns 69 de meciuri și 14 goluri pentru naționala de seniori a Franței, iar în palmares are Euro 2000, FIFA Confederations Cup (2001), Champions League (1999-2000 / + o finală în 2007-2008), Premier League (1997-1998, 2009-2010), FA Cup (1997-1998, 2008-2009, 2009-2010), FA Charity Shield (1998, 2009), Cupa Intertoto (2001), Super Lig (2004-2005), Serie A (2012-2013) și Euro U18 (1997). A fost inclus în PFA Team of the Year (1998-1999, 2008-2009) și a fost golgheter al campionatului englez (2008-2009).
Foto - Getty Images





