„Nu știu ce mai poate oferi acum!” Anamaria Prodan nu e impresionată de ultima mutare făcută de FCSB

Ana Maria Prodan FCSB Vlad Chiriches Fotbal intern Anamaria Prodan
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Miercuri 26 Iulie 2023, 14:38
Data actualizarii: Miercuri 26 Iulie 2023, 15:04

Vlad Chiricheș (33 de ani), ultima oară la Cremonese, a semnat, marţi, un contract cu formaţia FCSB.

Impresara Anamaria Prodan este de părere că în ciuda experienței sale, Vlad Chiricheș nu va avea un rol decisiv în angrenajul echipei FCSB, deoarece a ajuns la o vârstă la care îi lipsește prospețimea.

„Nu se face primăvară cu o floare, el a ajuns la o vârstă. Chiri a fost un fotbalist serios, a lăsat o urmă în fotbalul românesc, dar nu știu ce mai poate oferi acum. Poate doar ca experiență, respectul cu care se va uita vestiarul la el. Dar și lui Ronaldo îi e greu, acum, cu puștii ăștia care aleargă repede pe lângă el, de nu îi mai vede.

Fotbalul românesc are o reală problemă, la fel și eu am avut-o, noi gândim cu inima când vine vorba de jucătorii mari pe care i-ama vut, i-am ține să fie și antrenori, dacă este posibil. Dar trebuie gândit cu creierul, ca să faci performanță trebuie să ai o strategie clară, să aduci jucători tineri, de viitor, flămânzi de performanță, care nu s-au plafonat, care nu s-au plictisit de fotbal, pe care să îi valorifici.

La noi nimeni nu are treabă cu managementul, nu sunt pregătiți. Degeaba are unul bani, un club trebuie să se țină singur, dacă patronul scoate emreu bani, ajunge la faliment, insolvență. Noi nu avem patroni cu școală, cum să gestioneze ei un club, niște bani.

Gigi Becali a făcut performanță pentru că a avut cei mai buni jucători și antrenori și i-a lăsat mult timp să își facă treaba. Păi se ducea el la Olăroiu sau Pițurcă să le zică ceva? Lui i-a mers cu oamenii slabi sau cu tinerii care vor să facă ceva în viață. Dar eu le-am spus mereu <<capul plecat, sabia îl taie primul>>. Poziția ghiocelului este jenantă”, a spus Anamaria Prodan, potrivit GSP.

Chiricheș, noul jucător al FCSB

În vârstă de 33 de ani, Chiricheş a plecat de la Steaua la Tottenham Hotspur în 2013 şi a mai evoluat în aceşti zece ani petrecuţi în străinătate pentru SSC Napoli, US Sassuolo şi US Cremonese.

După despărţirea de Cremonese, echipă ce a retrogradat în sezonul trecut în Serie B, divizia a doua a campionatului de fotbal al Italiei, Chiricheş a fost în vizorul altor trei echipe din Serie A, Cagliari, Hellas Verona şi Lecce, conform presei italiene.

Patronul echipei FCSB, Gigi Becali, anunţase săptămâna trecută că Vlad Chiricheş ar putea fi transferat în cazul în care echipa pregătită de Elias Charalambous va obţine calificarea în grupele Europa Conference League.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!