EXCLUSIV Victor Pițurcă l-a comparat pe Mirel Rădoi cu Mircea Lucescu! Ce a făcut „Il Luce” într-o situație asemănătoare

Victor Pițurcă l-a comparat pe Mirel Rădoi cu Mircea Lucescu! Ce a făcut „Il Luce” într-o situație asemănătoare Fotbal intern Mirel Rădoi, aproape de plecarea de la Universitatea Craiova / Foto: Sport Pictures

Victor Pițurcă a vorbit despre plecarea lui Mirel Rădoi de la Universitatea Craiova.

Mirel Rădoi a decis să plece de la Universitatea Craiova în urma înfrângerii cu UTA de acasă, scor 1-2. Partida a avut loc în runda a 16-a din Superliga, iar în urma ei oltenii au căzut pe locul patru în campionat.

În ultimele săptămâni a fost multă presiune în jurul echipei și a lui Mirel Rădoi.

Victor Pițurcă: „Credeți că Mirel Rădoi se consumă mai mult decât alți antrenori”

Victor Pițurcă consideră că presiunea nu este o scuză pentru Mirel Rădoi, iar exemplul dat de fostul atacant de la Steaua a fost chiar Mircea Lucescu.

Pițurcă a subliniat faptul că selecționerul naționalei a fost presat din toate părțile în momentul în care România nu obținea rezultatele așteptate. 

În această situație Mircea Lucescu a ales să continue pe banca naționalei și poate termina grupa de calificare la Campionatul Mondial pe poziția a doua.

„Credeți că Mirel Rădoi se consumă mai mult decât alți antrenori, toți antrenorii au sentimentele lor.

Mircea Lucescu la vârsta lui a avut parte de niște rezultate mai slabe și nu ați văzut cum s-a comportat mass-media cu el, nu?

Mircea Lucescu la vârsta pe care o are putea să plece, dar uite că a rămas și are șanse reale pentru a prinde un loc 2.”, a spus Victor Pițurcă în exclusivitate pentru PRO TV.

Naționala României va juca pe terenul Bosniei, într-un meci din Grupa H din preliminariile pentru Campionatul Mondial din 2026. Partida va avea loc sâmbătă, 15 noiembrie, de la 21:45 și va putea fi urmărit în format LIVE TEXT pe site-ul Sport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!