Deși nu s-a calificat în turul trei preliminar al UEFA Champions League, Universitatea Craiova are șanse mari să acceadă într-o grupă europeană. Oltenii se vor întâlni cu KuPS în Europa League, iar Mihai Rotaru dorește în continuare să întărească lotul lui Filipe Coelho.
Mihai Rotaru, pe urmele a doi jucători
Este bine cunoscut faptul că departamentul de scouting de la Universitatea Craiova a dat roade în ultimul an și jumătate. Oltenii au reușit să cucerească toate trofeele interne puse în joc în sezonul trecut, iar transferurile efectuate s-au dovedit a fi inspirate.
Pentru a îmbunătăți lotul, „Știința” i-a transferat în actuala perioadă de mercato pe Răzvan Sava, Simon Elisor, Heri Tavares, Ronaldo Webster și Alexandru Maxim. Deși s-au plătit sume importante pentru aceste mutări, conducerea clubului dorește în continuare să aducă fotbaliști.
Cum oltenii se pregătesc să se despartă de Juraj Badelj, Mihai Rotaru are deja două nume importante pentru a întări defensiva. Fanatik notează faptul că s-au emis două oferte pe numele lui Sheriff Sinyan și Aliou Thiare.
Dacă primul jucător din listă este cunoscut în fotbalul românesc, acesta disputând peste 40 de meciuri în toate competițiile pentru CFR Cluj, reușind să marcheze și 4 goluri, Aliou Thiare este o surpriză.


