Acesta afirmă că antrenamentele desfășurate împreună la București, la KinetoFit, fac parte din strategia echipei lui Popovici și oferă beneficii ambilor sportivi, prin creșterea intensității și a nivelului de competitivitate din pregătire.
Întrebat dacă această colaborare îl va ajuta pe David Popovici la Campionatele Europene, Dragoș Luscan a explicat că acesta a fost unul dintre obiectivele urmărite de echipa campionului român.
Dragoș Luscan: "Un lucru foarte benefic pentru David"
'Da. Face parte din strategia noastră. Ideea este ca fiecare să aibă ceva de câștigat din această colaborare. Antrenându-te la o intensitate ridicată și având permanent un adversar de asemenea nivel lângă tine, cred că este un lucru foarte benefic pentru David, atât în perspectiva Campionatelor Europene, cât și a competițiilor viitoare', a declarat Luscan pentru Agerpres, într-un interviu realizat de jurnalistul Adrian Țone.
Luscan a descris și modul în care s-a desfășurat prima întâlnire dintre David Popovici și Pan Zhanle în sala de pregătire de la KinetoFit, explicând că înotătorul chinez a avut nevoie de o perioadă de adaptare.
'Cred că la început, în primele zile sau chiar în prima săptămână, Pan Zhanle a fost destul de retras. Schimbarea a fost una foarte mare pentru el, atât din punct de vedere al culturii, cât și al modului de antrenament. I-a luat puțin timp să se adapteze. A încercat încă de la început să intre în sistemul nostru de pregătire, iar, cum se întâmplă cu orice lucru nou, la început era puțin stângaci și mai greoi în execuții. Apoi a intrat în programul de pregătire al lui David.
A încercat să urmeze tot ceea ce face David și să se adapteze sistemului nostru de lucru.'Antrenorul fizic a precizat că, în primele zile ale colaborării, cei doi mari campioni s-au analizat reciproc atât în sala de forță, cât și în bazin: 'La început, vă dați seama, sunt două culturi diferite și doi sportivi care, în competiții, trebuie să se învingă unul pe celălalt. A existat puțină tensiune la început, pentru că, efectiv, s-au studiat reciproc. S-au urmărit atât la Kinetofit, în sala de forță, cât și în bazin. Fiecare a vrut să vadă ce îl face special pe celălalt.'
Pan Zhanle a venit cu o 'armată' în România
Luscan a dezvăluit că Pan Zhanle a venit la București însoțit de o delegație numeroasă, formată din specialiști care îl asistă în pregătire: 'A venit cu o echipă numeroasă, cu antrenorul principal, fizioterapeutul, preparatorul fizic și un translator. Au avut o delegație destul de mare. Având în vedere că el nu vorbește foarte bine limba engleză, translatorul a fost foarte important pentru comunicare.'
Preparatorul fizic al lui David Popovici a afirmat că experiența de a lucra simultan cu doi campioni olimpici și recordmeni mondiali reprezintă un privilegiu și, totodată, rezultatul multor ani de studiu și perfecționare.
'În primul rând, pentru mine este un privilegiu să pot spune că am lucrat, în același timp și în același loc, cu doi campioni olimpici, campioni mondiali și recordmeni mondiali, oameni care au schimbat istoria acestui sport. În același timp, este și o încununare a multor ore de muncă, de studiu și de observație. Anul trecut, în decembrie, am fost în Statele Unite să urmăresc sportivi care aleargă suta de metri în mai puțin de 10 secunde.
Am încercat mereu să mă inspir din alte sporturi, în special din atletism. Am avut șansa să văd cum se pregătesc cei mai rapizi atleți americani, iar la un moment dat am fost și în Cuba, unde am studiat modul de lucru al atleților cubanezi, renumiți pentru explozia lor. Am văzut sportivi care beneficiază de toate condițiile posibile, dar și sportivi care se pregătesc în condiții chiar mai grele decât cele pe care le avem noi în România', a afirmat acesta.
Dragoș Luscan: "'Explozia poate fi antrenată, bineînțeles. Sunt elemente din cursă pe care le dezvoltăm aici, la KinetoFit, iar altele se lucrează în bazin"
Luscan a explicat că dezvoltarea exploziei și a forței în sala de pregătire reprezintă unul dintre punctele importante ale evoluției lui David Popovici după Jocurile Olimpice de la Paris.
'Explozia poate fi antrenată, bineînțeles. Sunt elemente din cursă pe care le dezvoltăm aici, la KinetoFit, iar altele se lucrează în bazin. Pe măsură ce David a evoluat, am pus un accent tot mai mare pe pregătirea din sala de forță. În primii ani, până la Jocurile Olimpice, am ținut cont de vârsta lui și nu l-am încărcat foarte mult. După Jocurile Olimpice de la Paris am început să lucrăm mai intens la dezvoltarea lui fizică, pentru a-l face mai puternic, mai rapid și mai exploziv. Se vede inclusiv în timpii de reacție de la start, care s-au îmbunătățit considerabil. Am reușit să câștigăm timp și din această zonă', a explicat el.
Referindu-se la colaborarea cu Pan Zhanle, Luscan a precizat că aceasta i-a oferit ocazia de a observa modul în care reacționează un alt campion de elită la antrenamentele de pe uscat.
'Pentru mine a fost interesant să văd un alt tip de sportiv, pentru că fiecare organism reacționează diferit la același program de antrenament. Nu pot spune că m-a surprins ceva în mod deosebit, dar cu siguranță am avut lucruri de învățat. Având în vedere că vorbim despre doi dintre cei mai buni înotători ai lumii, am avut șansa să observ cum reacționează fiecare la antrenamentele pe uscat, aici la KinetoFit.
M-a interesat să văd ce poate face și Pan Zhanle în sala de forță, pe lângă talentul extraordinar pe care îl are în apă și munca pe care o depune. Obiectivul principal al acestei colaborări este ca David să devină mai bun, iar pe termen lung să putem folosi experiența acumulată și pentru generațiile viitoare de înotători din România. Trebuie să înțelegem cât de importantă este pregătirea din sala de forță pentru performanța din apă.
Nu pot spune că Pan Zhanle a venit și a făcut exerciții atât de spectaculoase încât să spun 'Pe acestea le preluăm imediat'. Dar trebuie ținut cont și de faptul că el se află într-o altă etapă de pregătire față de David. Competiția lui principală din acest an este programată mai târziu, spre septembrie-octombrie', a adăugat tehnicianul.
Acesta a subliniat că atât David Popovici, cât și Pan Zhanle mai au încă posibilități de progres, iar pregătirea fizică are un rol esențial în dezvoltarea performanței din bazin: 'Este evident că amândoi au un talent extraordinar, iar eficiența lor în apă este dată și de biomecanica execuției.
Antrenamentul pe uscat este practic un sport diferit, dar unul complementar, care trebuie să susțină ceea ce fac ei în bazin. Din ceea ce am observat, sunt doi sportivi excepționali care încă mai au loc de progres, iar pregătirea pe uscat îi poate ajuta și mai mult. Bineînțeles, toate aceste lucruri vor fi adaptate pe măsură ce David evoluează.
"În opinia lui Luscan, experiența comună de la București îi va ajuta pe ambii înotători să evolueze, însă în timpul curselor fiecare va rămâne concentrat pe propria prestație.'
Eu sper ca, în urma acestei colaborări, nivelul înotului mondial să crească. Sunt doi sportivi de excepție, capabili să împingă recordurile și mai departe. Obiectivul nostru este ca David să fie sănătos, să câștige cât mai multe medalii și, bineînțeles, să lupte în continuare pentru recordurile mondiale. Cred că amândoi vor avea de câștigat din această experiență.
Nu cred însă că în timpul curselor se vor studia foarte mult unul pe celălalt. În competiție trebuie să fii concentrat pe propria execuție, nu pe ceea ce face adversarul. În schimb, acum există o cunoaștere mai bună a celuilalt. Poți construi o tactică știind că, dacă vrei să bați un record mondial, trebuie să îndeplinești anumiți parametri în diferite momente ale cursei și să îmbunătățești anumite elemente tehnice', a mai spus Luscan.
- Campionii olimpici la înot David Popovici și Pan Zhanle, rivali în probele de sprint, au efectuat un stagiu de pregătire comun la București, antrenându-se la bazinele ''Lia Manoliu'' și Dinamo și pe uscat la sala KinetoFit.
- Campionatele Europene de natație vor avea loc la Paris, în perioada 10-16 august, reunind cei mai valoroși înotători ai continentului. Pentru David Popovici, competiția reprezintă principalul obiectiv al sezonului și prima mare întrecere internațională după pregătire comună desfășurată la București împreună cu Pan Zhanle.