"Toată lumea îl blamează pe Gigi Becali!" Fostul mare fotbalist care se pune "scut" pentru patronul de la FCSB 

Gigi Becali Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 16 Martie 2022, 21:11
Data actualizarii: Miercuri 16 Martie 2022, 21:44

FCSB e pe 2 în Liga 1, la șapte puncte distanță de liderul CFR. Elevii lui Toni Petrea o întâlnesc pe FC Argeș, în deplasare, în runda a doua Ligii 1. Farul joacă acasă cu CFR.

Lucian Sânmărtean (42 de ani), fost fotbalist încântător al României, și-a trăit o picătură din carieră la FCSB, formația lui Gigi Becali. Campion cu echipa roș-albastră, bistrițeanul care acum lucrează în FRF are cuvinte de laudă pentru omul de afaceri care conduce formația de pe locul secund din Liga 1.

Sânmărtean, fost jucător la Gloria Bistrița, Panathinaikos, Utrecht, Vaslui sau FCSB, susține că Becali e un manager deosebit. Bistrițeanul afirmă că în România fiecare manager ar avea o feblețe în lot și îl impune în echipă.

Sânmărtean: "Gigi Becali ține jumătate din Liga 1 în viață"

”În comparaţie cu ce am jucat noi la momentul ăla, aveam foarte mulţi patroni care investeau în fotbal, aducând jucători foarte buni şi atunci şi nivelul echipei creştea. Şi spectacolul din Liga 1 era diferit. Odată cu problemele patronilor, a rămas un singur patron care reuşeşte să ţină jumătate din Liga 1 în viaţă, fiindcă investeşte foarte mult, cumpără de la celelalte echipe şi ţine liga în viaţă.

Dacă am mai avea patroni ca el, care să bage bani şi să ia jucători, cu siguranţă şi nivelul Ligii 1 ar creşte, pentru că eu am jucat alături de Wesley, Adailton, jucători de valoare, şi m-a obligat să îmi cresc nivelul', a precizat Sânmărtean pentru telekomsport.ro.

  • 11 goluri în 121 de partide a marcat Lucian pentru Vaslui (2010 - 2014)
  • 5 goluri în 26 de meciuri a înscris fostul mijlocaș pentru FCSB (2014-2015)
  • 21 de selecții a strâns la națională Sânmărtean
  • 12 selecții a adunat la reprezentativa de tineret Sânmărtean

Component al unei echipe cu fotbaliști tehnici, cu personalitate, la FC Vaslui, Sânmărtean a lucrat la echipa din Moldova cu Adrian Porumboiu, un om de afaceri și fost mare arbitru cu putere de convingere. Și fostul ecuson FIFA se baza pe mulți fotbaliști străini, cu calități impresionante.

Sânmărtean: "Eu nu am o problemă cu discuția patron-antrenor"

"Jucătorii străini buni îi ajută pe cei români să îşi crească nivelul. Eu nu am o problemă cu discuţia patron-antrenor, toată lumea îl blamează pe Gigi.

El vinde, cumpără, pentru că el este un manager deosebit, pentru că bagă bani mulţi, dar şi câştigă. Pentru el banul, infrastructura... tot ce are acolo trebuie susţinut de bani şi daca ăsta e drumul lui şi asta crede că trebuie să facă, asta face.

Nu ar trebui să îl blamăm. Nu cred că este un patron care să nu se bage, un primar care să nu aibă o febleţe şi să zică <<bagă-l să joace>>. Dacă are un jucător tânăr, să nu îi facă reclamă la televizor, să îl împingă în faţă, să îl scoată în evidenţă şi pentru a câştiga mai mult”, a mai declarat Lucian Sânmărtean, potrivit telekomsport.ro.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!