Stadionul "Gheorghe Hagi" va fi demolat. Ce sumă va fi investită pentru noua arenă din Constanța

stadion gheorghe hagi arena constanta Constanta Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 04 August 2022, 18:48
Data actualizarii: Joi 04 August 2022, 18:53

Consiliul Local Municipal Constanţa a aprobat, joi, trecerea stadionului "Gheorghe Hagi" la Compania Naţională de Investiţii (CNI), urmând ca această arenă să fie demolată, iar în locul său să fie ridicat un stadion modern.

Investiţia este estimată la 500 de milioane de lei, potrivit news.ro.

Consiliul Local Municipal Constanţa a decis, în cadrul unei şedinţe extraordinare, aprobarea proiectului de hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice şi Administraţiei prin Compania Naţională de Investiţii, a amplasamentului şi asigurarea condiţiilor în vederea executării obiectivului de investiţii “Construire stadion Gheorghe Hagi”. 

"UAT municipiul Constanţa intenţionează să obţină finanţare pentru proiectul «Construire stadion “Gheorghe Hagi”, strada Primăverii, nr. 2- 11, municipiul Constanţa» prin includerea acestuia pe lista de sinteză a programului Complexuri sportive prin Programul Naţional de construcţii de interes public sau social, care se derulează prin Compania Naţională de Investiţii”, se arată în proiectul de hotărâre.

Acest stadion va fi demolat, iar în locul său va fi ridicată o arenă modernă. Valoarea investiţiei este estimată la 500 de milioane de lei.  Stadionul se află într-o stare de degradare, după ce în ultimii ani nu au mai fost investite fonduri pentru întreţinerea sa.

Stadionul “Gheorghe Hagi” a găzduit în istoria sa şi mai multe meciuri internaţionale, printre cele mai importante fiind România – Cehia 2-0, în septembrie 2005, România – Olanda 1-0, în octombrie 2007, România - Franţa 2-2, în octombrie 2008 şi România – Serbia 2-3, în martie 2009.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!