EXCLUSIV Romario Pires a semnat și continuă în România! Va fi antrenor și jucător: ”L-am bătut la cap 3-4 ani” 

romario pires Daniel Chirita Romania Fotbal intern Romario Pires / Foto: Imago
SPORT.RO
Data publicarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 09:20
Data actualizarii: Joi 18 Ianuarie 2024, 09:37

Romario Pires a ajuns antrenor și fotbalist în România! Brazilianul în vârstă de 35 de ani a plecat în această iarnă de la Concordia Chiajna, dar a găsit un alt angajament.

Sosit în România în urmă cu mai bine de 10 ani, Romario Pires s-a retras din fotbalul important, profesionist, în această iarnă, preferând să se concentreze, de acum înainte, pe cariera de antrenor. A semnat cu echipa fostului fundaș Daniel Chiriță, Petrolul 95, care evoluează în Liga 4 Prahova.

Romario Pires, antrenor și jucător... la Petrolul 95 

Însă, brazilianul va avea și o grupă de copii și juniori la academia lui Daniel Chiriță, urmând să își ia Licența C și Licența B de antrenor. Fost fundaș la Rapid, Petrolul, U. Craiova sau Șahtior Donețk, Chiriță a vorbit pentru Sport.ro despre ”achiziția” făcută.

  • Romario Pires

Cei doi sunt prieteni de mai mult timp, iar Romario Pires i-a promis lui Chiriță că va veni la echipa acestuia când va decide să se reatragă din fotbalul profesionist și va începe cariera de antrenor.

”A avut câteva oferte de a continua ca fotbalist, dar vrea să înceapă cu antrenoratul. Soția lui e din Ploiești și de aceea a și venit aici. Va juca la Petrolul 95, în Liga 4, și va avea și o grupă de copii pe care o va pregăti. O ia ușor, de jos, să obțină și licențele de antrenor... . Are 35 de ani, dar vrea să devină antrenor. A avut oferte din Liga 2, dar nu mai vrea să continue ca fotbalist profesionist.

Va ajuta foarte mult copiii pe care îi promovez eu de la academie în Liga 4. Suntem pe locul 5 în campionat, dar sunt numai copii în lot, cel mai mare are 22 de ani, în rest numai de 16-17 ani.

Ne-am întâlnit acum mai mult timp în oraș, în Ploiești, și îi tot ziceam: ’băi, când te lași, mergi la mine!’. L-am bătut la cap de trei-patru ani. M-a sunt într-o zi: ’gata, mă, mă las!’”, a spus Daniel Chiriță pentru Sport.ro. 

Romario Pires, experiențe la U. Cluj și Concordia Chiajna în ultima perioadă 

După ce U Cluj i-a reziliat, în luna decembrie 2022, contractul căpitanului Romario Pires, brazilianul a anunțat apoi că a revenit la echipa din SuperLiga. Mijlocașul părăsise clubul ardelean după ce fostul antrenor Eugen Neagoe nu l-a mai dorit la echipă. Însă, plecarea lui Neagoe la Universitatea Craiova a însemnat și revenirea brazilianului.

Pires a părăsit, în cele din urmă, în vara lui 2023, Universitatea Cluj, moment în care a semnat cu Concordia Chiajna. După jumătate de an, în această iarnă, a plecat de la gruparea din Ilfov și a decis să încheie cariera în fotbalul profesionist, coborând în Liga 4, la Petrolul 95, dar va fi și antrenorul unei grupe de copii și juniori a aceluiași club.

Romario Pires are o Cupă a României, cu Petrolul 

Romario Pires s-a născut la Rio de Janeiro, evoluează pe postul de mijlocaș central, iar în cariera sa a mai jucat pentru FC Hermannstadt, Astra Giurgiu, Maccabi Petah Tikva, Maccabi Haifa, Maccabi Netanya, Petrolul Ploiești, Gloria Bistrița, Botafogo sau Farul Constanța.

Are peste 150 de meciuri în prima ligă de la noi, dar și un trofeu, cu Petrolul, Cupa României, în 2013. A mai luat și Cupa Israelului, în 2016, cu Maccabi Haifa. 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!