Miliardarul Rinat Ahmetov, patronul clubului ucrainean de fotbal Şahtior Doneţk, şi-a luat rămas bun de la Mircea Lucescu, joi seara, la Arena Naţională, iar la ieşire a declarat că prietenul său l-a învăţat să bea vin, iar la rândul său l-a învăţat pe fostul selecţioner să cânte karaoke.

Rinat Ahmetov și momentul cu Lucescu pe care nu-l va uita vreodată. "Nu prea ne reușea, dar noi oricum câmtam"

"Sunt aici azi pentru a-mi lua rămas bun de la prietenul meu. Noi cât timp am lucrat împreună am împărţit şi durerea, şi bucuria. Aşa am devenit mari prieteni. El este un om foarte important în viaţa mea. Întotdeauna am respectat viziunea şi filosofia lui Mircea în fotbal. El a avut o viaţă fericită. Nu putea fără muncă, fără fotbal... şi iată că a plecat dintre noi tot de pe terenul de fotbal. Nu pot să spun care e cea mai frumoasă amintire nici într-o oră.

Am trăit împreună foarte multe lucruri. El m-a învăţat pe mine să beau vin. Până să îl cunosc eu nu mă atingeam de vin. Apoi, după meciuri stăteam şi discutam la un pahar de vin. El îmi spunea că dacă am atâtea emoţii în timpul meciului să beau un puţin de vin alb ca să nu mor în timpul meciului. Iar eu, la rândul meu, l-am învăţat pe Mircea să cânte karaoke. Nu prea ne reuşea, nici mie, nici lui. Dar noi oricum cântam", a spus Ahmetov.

"Este o plecare neaşteptată, o mare tragedie pentru suporterii echipei Şahtior Doneţk, pentru iubitorii fotbalului din Ucraina, România şi din întreaga lume. Mircea Lucescu a fost prietenul meu, împreună am cucerit 22 de trofee. Îmi amintesc când am câştigat Cupa UEFA cât de fericit era Mircea şi cum a ţinut pe umeri drapelul României. De aceea eu cred că trebuie să fiţi mândri că Mircea Lucescu este român", a adăugat cel mai bogat ucrainean.

Acesta şi-a amintit că în urmă cu 17 ani Lucescu a suferit un infarct la Doneţk: "Acum 17 ani s-a întâmplat la Doneţk ca Mircea să facă un infarct. Am adus chirurgi de la Kiev şi în noaptea aceea l-au operat. Toată noaptea atunci m-am învârtit în jurul spitalului îngrijorat. Când el şi-a revenit l-am vizitat, a fost un moment memorabil. Eu am venit aici şi când s-a întâmplat accidentul cu tramvaiul".