Gigi Becali l-a instalat pe Mirel Rădoi antrenor și îl vrea pe Adrian Ilie în conducere, însă fostul atacant amână discuția decisivă.
Patronul echipei roș-albastre dorește să îl coopteze pe Adrian Ilie în departamentul de scouting. Deși întâlnirea dintre cei doi trebuia să aibă loc deja, fostul jucător al naționalei nu s-a mai prezentat la negocieri.
În urmă cu o zi, finanțatorul FCSB s-a arătat dezamăgit de faptul că fostul fotbalist tot amână întâlnirea: „N-a venit încă. Tot a zis 'Vin, nea Gigi, vin, nea Gigi, vin, nea Gigi, te sun, nea Gigi, vin, nea Gigi', dar nici n-a venit. Nu știu nimic”, a spus Gigi Becali la DigiSport.
Adrian Ilie nu se grăbește
Vineri dimineață, fostul internațional a oferit o nouă reacție pe marginea acestui subiect. El a confirmat că întâlnirea va avea loc în cele din urmă, fără a înainta, însă, o dată. Întrebat despre numirea lui Mirel Rădoi pe banca FCSB, „Cobra” a refuzat să-și exprime un punct de vedere.
"Nu am ce să comentez. O să ajung și la domnul Becali, când o să am timp. Nu am ajuns, dar o voi face curând. Legat de numirea lui Mirel Rădoi, nu sunt în măsură să vorbesc", a transmis Adrian Ilie, potrivit Digisport.
Numirea lui Mirel Rădoi pe banca tehnică reprezintă prima mutare importantă la FCSB în 2026, tehnicianul fiind al 27-lea nume pe care patronul îl rotește la echipă din 2003 până în prezent.