VIDEO Pus de Petrescu pe lista de transferuri, Denis Alibec este așteptat în Turcia. Unde ar putea ajunge

SPORT.RO
Data publicarii: Marti 28 Decembrie 2021, 19:48
Data actualizarii: Marti 28 Decembrie 2021, 20:20

Lung îl așteaptă pe Alibec înapoi în Turcia. Petrescu nu mai are răbdare cu atacantul. E primul care pleacă de la CFR în această iarnă.

Lung a închis poartă la Kayserispor. Echipa lui a câștigat cu 3-0 ultimul meci în Turcia. Etapa trecută, Lung l-a oprit pe Șumudică. „E al cincilea an aici în care jucăm și de Crăciun și de anul nou, dar mă bucur pentru că este un campionat foarte puternic”, a spus Silviu Lung jr.

Împrumutat la CFR Cluj, Alibec e așteptat înapoi la Kayserispor, lângă Lung. Pe Alibec îl vrea și Șumudică. Echipa antrenorului român a ajuns pe ultimul loc in Turcia.

Denis Alibec a fost transferat de CFR Cluj, în această vară, la cererea lui Șumudică, pe când acesta se afla pe banca ardelenilor.

Adus pentru a face diferența în tricoul campioanei, Alibec a dezamăgit după plecarea lui „Șumi” și a făcut unul dintre cele mai slabe sezoane ale sale în România.

Înțelegerea dintre Alibec și CFR Cluj expiră la finalul sezonului, însă nu este exclus ca acesta să revină la Kayserispor încă din această iarnă, după ce a fost pus pe lista de transferuri de Dan Petrescu.

21 de meciuri are Alibec în tricoul CFR-ului, în acest sezon, reușind să marcheze două goluri și să ofere o pasă decisivă.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!