Prima reacție a lui Mihai Stoica după despărțirea de FCSB: „Nu a mai făcut nimeni în România asta!”

Prima reacție a lui Mihai Stoica după despărțirea de FCSB: „Nu a mai făcut nimeni în România asta!” Fotbal intern

Mihai Stoica a vorbit pentru prima dată în spațiul public după ce a încheiat o colaborare de 16 ani cu FCSB.

Fostul oficial al celor de la FCSB consideră că rezultatele obținute pe plan internațional îl plasează pe primul loc în ierarhia conducătorilor din fotbalul românesc de după 1989. MM a punctat că parcursurile europene ale cluburilor la care a lucrat reprezintă principalul său argument.

„Nu sunt cel mai de succes conducător din fotbalul românesc de 25 de ani, aș face o completare și aș zice din ultimii 36 de ani. După Revoluție nu a mai făcut nimeni ce am făcut eu la echipele la care am activat. Chiar nimeni. Mă simt așa, sincer. N-am cum să nu mă simt, pentru că am o semifinală de Cupa UEFA, opt calificări în primăvara europeană, în condițiile în care Steaua/FCSB are șapte după 2004, când a început formatul cu grupe. Sunt performanțele cele mai importante”, a spus Mihai Stoica, potrivit Fanatik.

  • Mihai stoica

Cum a improvizat banca tehnică la Unirea Urziceni înaintea meciului cu Liverpool

Mihai Stoica a amintit și de perioada petrecută la Unirea Urziceni, punctând că accederea în primăvara europeană cu formația ialomițeană a fost mai importantă decât câștigarea campionatului.

„Mai este calificarea în primăvara europeană cu Urziceni, care bate acel titlu câștigat. Am jucat după ce a plecat Petrescu și am fost aproape de un rezultat mare pe Anfield, cu Liverpool, dar am luat gol pe final, parcă prin minutul 84. Era o formulă tehnică pe care am inventat-o pe genunchi, pentru că Dan a plecat cu tot staff-ul, cu secunzii, cu preparatorul, cu tot. Pur și simplu am rămas dezbrăcați și l-am adus pe Roni Levi. Am făcut un casting și, dintre propunerile pe care le-am făcut, l-a ales pe Gabriel Caramarin. L-am convins pe Eugen Nae să abandoneze activitatea competițională, că era portar la Otopeni, și să vină să-l antreneze pe Arlauskis, pentru meciul de pe Anfield.

L-am rugat, apoi, pe Răzvan Lucescu să mă ajute cu un preparator fizic. Mi l-a dat pe Matteo Spatafora, care acum lucrează cu el și a fost cu el și la PAOK, și în Qatar, Arabia, peste tot. Am încropit-o așa, pe picior. Am avut sărbători mai deosebite. Atunci am făcut Crăciunul la Breaza, cu familia Lucescu în formulă completă. A fost una dintre cele mai frumoase amintiri din viața mea. Am fost la masă cu toate generațiile familiei Lucescu”, a mai spus MM Stoica.

Publicitate
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!