VIDEO "Poate deveni Octavian Popescu un lider și în vestiar?" Răspunsul lui Toni Petrea a venit fără ocolișuri

Octavian Popescu FCSB Toni Petrea Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Martie 2022, 10:10
Data actualizarii: Marti 15 Martie 2022, 10:27

FCSB s-a impus luni seara, scor 2-0 cu Farul, într-un meci din prima etapă a play-off-ului Ligii 1. 

Octavian Popescu a avut din nou o evoluție concludentă și a închis tabela, 2-0, după ce s-a demarcat excelent și a șutat cu sânge rece, în stil de mare atacant. A pătruns excelent spre poarta lui Aioanii, cu privirea spre portarul Farului, a văzut unde e poziționat și a trimis fără speranțe.

Popescu arată constanță în evoluții și trage echipa după el, așa cum a declarat și după meci. La conferința de presă, antrenorul roș-albaștrilor, Toni Petrea, nu a ezitat să răspundă când a fost întrenbat: "Poate deveni Tavi Popescu un lider in vestiar?"

"Ca sa devii un lider și în vestiar îți trebuie multe calități, nu numai în teren, ci și în afara lui. El este tânar, crud, dar având parte de meciuri puternice, având colegi cu valoare, se poate maturiza. poate deveni lidr în vestiar. 

Are calitate, toată lumea trebuie să aprecieze lucrul ăsta, e tânăr trebuie să mai pună din punct de vedere fizic pentru a putea face față unui campionat din străinătate, asta nu înseamnă că dacă s-ar duce acolo n-ar face față. Dar momentan trebuie să se gândească la ce face aici", a declarat Toni Petrea, la conferința de presă.

Vicecampioana s-a impus prin golurile marcate de francezul Malcom Edjouma (66), fost jucător la FC Viitorul (actuala Farul), şi Octavian Popescu (85). FCSB a avut şi o bară, prin Florinel Coman (49).

Farul trebuia să primească penalty în min. 51, la scorul de 0-0, la o fază în care portarul Ştefan Târnoveanu l-a busculat în careu pe Robert Moldoveanu.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!