OPINIE | Ciudățeniile meciului FCSB – Farul

fcsb - farul farul FCSB Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Marti 15 Martie 2022, 07:30
Data actualizarii: Marti 15 Martie 2022, 07:43

FCSB - Farul Constanța 2-0, în prima etapă a play-off-ului Ligii 1.

de Florin CARAMAVROV

„Ciudățenii” la FCSB sună ca un pleonasm, pentru că la FCSB se întâmplă lucruri ciudate tot timpul, meci de meci, zi de zi. Dar nu am cum să nu remarc din nou îndepărtarea unuia dintre cei mai buni atacanți din campionat, Keșeru, și înlocuirea lui cu un jucător, Mamut, care nu impresionase nici la Craiova, iar în ultimele luni fusese accidentat. 

Apoi, cum să-l ții pe bancă pe unul dintre cei mai în formă fotbaliști din lot, pe Valentin Gheorghe, și să tot insiști cu Cordea, impresionant doar în primele lui meciuri la FCSB? Noroc cu brevetarea acestui stil cu două-trei-patru schimbări la pauză, că se mai reglează mecanismele din mers.

Ar mai fi și excluderea din lot al lui „Messi al portarilor”, însă aici pot exista circumstanțe, ținând cont de gafele impardonabile ale acestuia. Ca o paranteză, Târnovanu mi se pare mai sigur pe el, mai bun pe centrări, mai cerebral în poartă, chiar dacă a avut și el un moment de rătăcire cu Farul.

Și pentru că am adus voba de Târnovanu, să trecem la ciudățeniile arbitrajului din confruntarea  despre care comentăm. Intrarea hazardată a sus-numitului portar la Moldoveanu, din minutul 51, la 0-0, trebuia sancționată cu penalty pentru constănțeni. Numai Rusandu n-a văzut nimic.

Și culmea, domnul Rusandu îi dă două galbene în 5 secunde aceluiași jucător, Dussaut, și-i acordă, automat, roșu, deși prima intervenție, la Tănase, nu imounea o astfel de sancțiune! Deci într-o parte nu vezi nimic, iar în partea cealaltă vezi mai mult decât ar trebui să vezi! Ciudat acest domn Rusandu!

Și la Hagi mi s-a părut bizară, ca să nu-i zic din nou „ciudată”, titularizarea lui Moldoveanu în fața lui Adrian Petre, care a dat semne de revenire la fotbal în ultimul timp. 

M-au uimit și ezitările lui Aioani, care a avut și câteva intervenții bune, ce-i drept, dar m-a pus pe gânduri și pasivitatea lui De Nooijer în anumite momente ale jocului din apărare, și lipsa lui de incisivitate ofensivă, pe care o remarcasem în alte meciuri.   

Mi s-a părut ciudată și evoluția per ansamblu temătoare a Farului în acest 0-2, în comparație cu jocul curajos-exploziv din acea victorie cu 2-0. 

Cu toate acestea, nu mi s-a părut blat și nici nu am fost adeptul ideii că FCSB a cedat victoria la ultimul duel direct, din sezonul regulat, pentru a-și asigura 6 puncte în play-off.  Dar ciudățeniile rămân.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!