Moștenirea eternă a lui Mircea Lucescu
Florin Tănase, Mihai Popescu și fani din toate colțurile lumii au venit să vadă tricourile purtate de Mircea Lucescu.
Acestea sunt expuse la Muzeul Fotbalului, iar fotbaliștii de la FCSB nu putea rata ocazia de a le vedea, mai ales după ce fostul lor antrenor de la echipa națională le-a povestit despre ele.
„Ne-a povestit cum a cusut stema (n.r. a unui tricou). Cât am fost la echipa națională, ne-a povestit cel mai mult despre minge, când ne dădea sfaturi”, a spus Florin Tănase.
„Va rămâne tot timpul în sufletul meu, pentru că este omul care m-a adus la echipa națională”, a declarat Mihai Popescu.
Mircea Lucescu, de asemenea un fotbalist uriaș
Mircea Lucescu este renumit în special pentru realizările sale excepționale ca antrenor, însă a avut în spate și o carieră solidă de fotbalist profesionist.
„Il Luce” a evoluat pentru Dinamo, Știința București și Corvinul Hunedoara. În tricoul „câinilor roșii” a câștigat de șapte ori Liga 1 și o dată Cupa României.
Pentru națională a strâns, între anii 1966 și 1979, 65 de selecții și 10 goluri. Mircea Lucescu a fost căpitanul României la Campionatul Mondial din 1970.
Dennis Man a adunat în tricolor 45 de selecții și 11 goluri, având în CV o participare la EURO 2024. Man a cucerit până acum două trofee majore: campionatul curent cu PSV și Cupa României cu FCSB (2019-2020).
Mircea Lucescu a fost înmormântat ieri, 10 aprilie. Legenda fotbalului românesc s-a stins la vârsta de 80 de ani.