Tehnicianul de 72 de ani consideră că Dan Petrescu a avut cel mai solid parcurs în străinătate, peste Gică Hagi, o afirmație care a surprins.

Boloni susține că diferența este dată de constanță și de statutul avut la cluburi importante.

Ladislau Boloni l-a pus la zid pe Gică Hagi: „E deranjant!”

Despre Hagi, fostul selecționer al României a vorbit cu respect, dar și cu o doză clară de critică.

Boloni a spus că îl leagă o relație foarte bună de „Rege”, însă consideră deranjant faptul că acesta a plecat atât de la Real Madrid, cât și de la Barcelona.

Mai mult, tehnicianul a amintit că, după experiența de pe „Bernabeu”, Hagi a ajuns la Brescia, în Serie B, o mutare care ridică semne de întrebare.

„Ceea ce este deranjant la Hagi este că pleacă și de la Real Madrid, și de la Barcelona. După părerea mea, jucătorul care a făcut cea mai bună carieră în afară este Dan Petrescu. A fost titular pe oriunde a jucat”, a declarat Boloni la iamsport.ro.

Boloni, despre absența lui Cristiano Ronaldo din documentarul său

Deși inițial s-a vehiculat faptul că Cristiano Ronaldo, starul care evoluează în prezent în Arabia Saudită, la Al Nassr, va apărea în documentarul despre viața lui Laszlo Boloni, în cele din urmă, portughezul nu și-a mai făcut apariția.

La lansarea oficială a peliculei, Boloni a fost întrebat despre absența lusitanului, iar legendarul fotbalist și antrenor a transmis că cvintuplul câștigător al Balonului de Aur nu obișnuiește să apară în astfel de producții.

Dacă la sfârșitul filmului îi întrebați pe regizori, vor da un răspuns pe care eu îl cunosc, dar nu îl pot reda atât de precis. Ronaldo nu a apărut nici în filmul lui Ferguson (n.r. Sir Alex Ferguson), nici în filmul lui Beckham, cred.

(n.r. La vizionare cine v-a impresionat dintre Quaresma, Witsel și Petr Cech?) Toți îmi sunt dragi, cu toți păstrez un contact direct. La vremea respectivă, cel care m-a impresionat cel mai mult a fost Petr Cech”, a spus Ladislau Boloni.