Fostul internațional român nu și-a putut stăpâni lacrimile în timp ce a vorbit despre legătura specială pe care a avut-o cu antrenorul ajuns la 80 de ani.

Mircea Lucescu este internat de mai bine de o săptămână la Spitalul Universitar, iar starea sa rămâne critică. 

Fostul selecționer a suferit un infarct vineri dimineață și se află în prezent la terapie intensivă, în comă indusă. Potrivit informațiilor din ultimele 24 de ore, situația medicală nu s-a schimbat.

Întrebat despre Mircea Lucescu, Dănuț Lupu a început să plângă

Vizibil afectat, Dănuț Lupu a povestit ce rol important a avut Mircea Lucescu în cariera și viața sa.

„Nu știu de ce m-a iubit. Poate pentru că l-am iubit eu foarte mult. A fost alături de mine în aproape toate momentele importante. M-a ajutat și când am plecat la Brescia. Mi-a spus: ‘Știu că visul tău este să joci în Italia’”, a povestit Lupu.

Fostul mijlocaș și-a amintit și momentul în care a ajuns la clubul italian, într-o formă fizică departe de cea ideală.

„Aveam 94 de kilograme când am intrat în vestiar. Au început să râdă și l-au întrebat pe nea Mircea dacă și-a adus bodyguard. El a râs și le-a spus: ‘O să vedeți voi bodyguard’. Am făcut eforturi enorme și în două săptămâni și jumătate am slăbit 12,5 kilograme”, a mai spus Lupu.

Fostul internațional a dezvăluit că relația lor a fost una sinceră, fără interese. „Pentru mine fotbalul nu avea farmec fără el. Când a plecat de la Brescia i-am spus că plec și eu acasă. Eu voiam să joc în Italia cu el”, a explicat Lupu la Fanatik.