VIDEO EXCLUSIV Gigi Becali anunță lovitura decisivă! "Trebuie să pună ei CSA, nu vor mai avea voie să pună CSA Steaua. Cât de curând!"

SPORT.RO
Data publicarii: Luni 21 Martie 2022, 13:09
Data actualizarii: Luni 21 Martie 2022, 13:44

Patronul FCSB-ului a vorbit, la Pro X, printre alte subiecte, și de disputa pe care o are cu CSA Steaua.

CSA Steaua nu renunță la promovarea în Liga 1: „Pregătim dosarul! Voi insista să mergem la TAS! Este dreptul nostru!”, a declarat, recent, Iulian Miu, oficial al grupării militare. 

CSA Steaua a cerut și dezafilierea FCSB și excluderea clubului lui Becali din competițiile europene! Citiți mai multe AICI.

Gigi Becali: "Cât de curând ei nu vor mai avea voie să se numească Steaua"

Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, a lăsat să se înțeleagă că s-a detașat de subiect și susține că CSA Steaua va pierde orice dispută inițiată împotriva formației sale, aflată acum pe locul 2 în Liga 1.

"Nu mă mai interesează pe mine de CSA. Doamne, miluiește! Cum să poată să facă asta (n.r. - să ceară excluderea FCSB din Liga 1)? Ca să fii în Liga 1, trebuie să ai ultimii trei ani, să te duci în cupele europene. Noi în ultimii trei ani am fost. Ei niciodată nu au cerut locul, nu au contestat niciodată locul în Divizia A.

Noi l-am preluat de la ei, astea sunt povești. Cât de curând se va rezolva și asta, cât de curând ei nu vor mai avea voie să se numească Steaua. Vor juca fotbal și vor pune altceva. Trebuie să pună ei CSA, nu vor mai avea voie să pună CSA Steaua. Cât de curând, în 3-4 ani.

Eu vă spun că așa va fi. Le-am arătat toate, a fost o greșeală la curtea supremă, eu eram în pușcărie. Acum vin toate în domino și se va cere revizuirea la hotărârea aia, și la revedere! Va rămâne FCSB, adică Fotbal Club Steaua București. Asta înseamnă", a declarat Gigi Becali, luni dimineața, la Ora Exactă în Sport, de la Pro X. 

  • CSA Steaua e pe locul 4 în playoff-ul Ligii 2, cu 37 de puncte, la 13 puncte de liderul Petrolul (50).

CSA Steaua Bucureşti a cerut ca UEFA să corecteze datele de pe site-ul oficial, în care palmaresul CSA Steaua este atribuit „în mod eronat societății Fotbal Club FCSB, club înființat în 2003 și care nu a deținut niciodată marca, numele sau palmaresul Stelei”, dar nu a primit niciun răspuns. 

Gruparea din Ghencea a solicitat FRF și LPF să prezinte în mod corect palmaresul echipei de fotbal FC FCSB, fără a-i fi atribuit palmaresul obținut în perioada 1947-1998 de către Secția de fotbal a Clubului Sportiv al Armatei Steaua. În plus, CSA Steaua a cerut FRF și LPF să menționeze clar că FC FCSB este un club înființat în 2003.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!