Gică Hagi anunță ce urmează pentru Ianis Hagi la Alaves

Gica Hagi alaves Ianis Hagi Fotbal intern Gica Hagi
Alexandru Hațieganu
Data publicarii: Duminica 27 August 2023, 23:53
Data actualizarii: Luni 28 August 2023, 00:11

"Regele" a vorbit despre transferul lui Ianis Hagi în La Liga.

Farul Constanţa a învins duminică, pe teren propriu, scor 2-0, forrnaţia Universitatea Craiova, într-un meci al etapei a şaptea din Superligă. Louis Munteanu a înscris ambele goluri ale învingătorilor. La finalul partidei, Gică Hagi a vorbit despre transferul lui Ianis Hagi în La Liga, la Alaves.

  • Ianis Hagi a fost împrumutat de Glasgow Rangers la Deportivo Alaves, până la sfârşitul sezonului în curs, a anunţat clubul scoţian.

Gică Hagi despre transferul lui Ianis Hagi

"E o decizie a lor, știam de ea, și-a dorit să ajungă în Spania, e un campionat foarte bun, o să-l ajute să progreseze, e un copil care vrea să învețe, e un profesionist, sper să-i ajute, să arate ce știe. E un număr 10 foarte bun. 

  • Gica Hagi

E un campionat foarte greu, dar se pune accentul pe tehnică. Ianis e acolo, zic că o să fie după un an de două ori mai bun", a declarat Gică Hagi, la finele meciului Farul - U Craiova 2-0.

Internaţionalul român, în vârstă de 24 de ani, s-a alăturat iniţial lui Rangers sub formă de împrumut în ianuarie 2020, înainte de a fi transferat definitiv în vara aceluiaşi an.

Până în prezent, el a avut 99 de apariţii la Rangers şi a marcat 16 goluri, având un rol în performanţele europene ale clubului din ultimii ani, dar şi în obţinerea titlului de campion în sezonul 2020/21.

"Toată lumea de la Rangers îi urează lui Ianis succes în perioada de împrumut, care îi oferă o oportunitate fantastică pentru a juca regulat, după ce a petrecut aproape un an în afara echipei din cauza unei accidentări", a anunţat Glasgow Rangers.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!