Galeria lui FCSB și cea a Stelei, din nou împreună! Gheorghe Mustață anunță bomba momentului

peluza nord Peluza Sud Fotbal intern Galeriile lui FCSB și CSA Steaua, împăcate! Gheorghe Mustață anunță bomba momentului
Iosif Pintilie
Data publicarii: Joi 07 Octombrie 2021, 10:09
Data actualizarii: Joi 07 Octombrie 2021, 10:17

Peluza Nord și Peluza Sud Steaua sunt gata de o împăcare.

Cel puțin pentru moment, cele două echipe ar urma să colaboreze într-un demers comun. Cele două galerii, alături de majoritatea galeriilor din țară, sunt împotriva eliminarii testelor ca metodă de intrare la meciuri.

Gheorghe Mustață, liderul Peluzei Nord, grupare ce susține echipa lui Gigi Becali, a anunțat că este gata să facă un compromis șî să se unsească cu galeria rivalilor de la CSA pentru acest demers.

„Apreciez, pentru că este de apreciat gestul Peluzei Sud. Și a celei din Ghencea, dar și a celei de la Craiova. Mă refer la protestul lor față de restricțiile impuse, de eliminarea testului ca modalitate de acces la meciuri.

Dacă după căderea Guvernului Cîțu nu vor fi reintroduse testele pentru accesul spectatorilor la meciuri, anunț răspicat că îi voi contacta pe toți liderii de galerii din țară și vom organiza un mare protest. Pașnic, dar imens.

Ne vom cere și noi drepturile. Testele sunt mai sigure chiar și decât vaccinurile. Eu sunt vaccinat, să nu creadă lumea că sunt anti vaccin, dar trebuie să fim solidari cu oamenii care nu vor să se vaccineze și care cu un test negativ sunt mai siguri decât cei vaccinați. Și ei au dreptul să vină la meciuri. Și ei sunt oameni”, a declarat Gheorghe Mustață la Radio Sport 1.

Din cauza numărului mare de infectări cu coronavirus (incidența depășește zece la mie în București), autoritățile au decis ca pe stadioane să nu mai aibă acces decât suporterii care s-au vaccinat sau cei care au trecut prin boală. Fanii consideră că acest lucru este o discriminare și cer autorităților să le permită accesul pe stadion și celor care prezintă un test PCR valabil.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!