Mircea Lucescu s-a stins din viață marți seară, la 80 de ani, la Spitalul Universitar de Urgență din București, din cauza complicațiilor unui infarct miocardic acut.
Sicriul său a fost depus pe Arena Națională, unde sute de suporteri, foști jucători și personalități din sport i-au adus un ultim omagiu.
Fotografia postată de Edi Iordănescu după dispariția lui Mircea Lucescu
La o zi distanță de tragica veste, Edi Iordănescu, fost selecționer al României, a transmis un mesaj emoționant pe Facebook, alături de o fotografie în care apar Anghel Iordănescu, Mircea Lucescu și Ștefan Kovacs.
„O poză cât o mie de cuvinte…Câtă istorie, câtă forță, câtă identitate în spatele fiecăruia. Pentru mine… CEI MAI MARI. Ar mai fi un nume, dar nu am avut privilegiul să-l prind. Doi s-au dus… și parcă erau nemuritori. Unul după altul, într-un timp nedrept de scurt. Sunt norocos. Sunt privilegiat. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am avut onoarea să îi cunosc. Și îi mulțumesc lui Dumnezeu că tata este încă lângă mine. Fotbalul românesc nu pierde doar valori… ci, încet, pare că își pierde și identitatea. Dumnezeu să-l odihnească!”, a scris Edi.