Cristi Chivu e de astăzi campion al Italiei. Atât ca jucător, cât și ca antrenor. Victoriile sale, în tricoul milanezilor, au venit în 2008, 2009 și 2010. La 16 ani distanță după ultimul său triumf ca fotbalist, Chivu a cucerit titlul și ca manager al milanezilor.
Iar fostul căpitan al României poate călca pe urmele marelui Jose Mourinho! Pentru că, pe 13 mai, poate realiza eventul, dacă va câștiga Cupa Italiei după finala cu Lazio. Ultimul antrenor al Interului, care a luat titlul și cupa, a fost „The Special One“. Portughezul a făcut chiar tripla, câștigând și Champions League, în acel sezon de vis, 2009-2010, în care l-a avut pe Chivu sub comanda sa.










