"Îmi tăiasem unghiile de trei zile!" Șumudică, joia neagră din fotbalul românesc și Jocurile Olimpice

Fotbal intern Șumudică, antrenorul campioanei CFR Cluj
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 30 Iulie 2021, 21:09
Data actualizarii: Vineri 30 Iulie 2021, 22:04

CFR Cluj e unica echipă din România rămasă în vârtejul meciurilor din cupele europene. 

Antrenor al celor de la CFR Cluj, unica echipă din țară care merge mai departe în cupele europene, Marius Șumudică a comentat în stilul său caracteristic reușita formației sale. 

Performanța de a-și asigura prezența în grupele Conference League, în urma eliminării celor de la Lincoln (Gibraltar), în turul II preliminar din Liga Campionilor, e asemănată de antrenor cu o medalie la JO, în contextul în care în această perioadă, la Tokyo, se desfășoară competiția celor cinci cercuri.

Aspirantele la "medalii" - FCSB, Universitatea Craiova și Sepsi - au pierdut cursa, iar CFR, rămasă unica reprezentantă a României, țintește podiumul - pătrunderea în grupele Ligii Campionilor.

Pentru a-și atinge țelul, CFR trebuie să treacă în turul al treilea de Young Boys Berna (3 august, pe teren propriu / 10 august în Elveția), apoi ar mai avea de jucat dubla din play-off.

Șumudică: "Îmi pare rău de Sepsi"

Șumudică a dezvăluit la conferința de presă dinaintea meciului cu Chindia că regretă eliminarea formației lui Leo Grozavu. Trupa din Sfântu Gheorghe a părăsit Conference League după ce a fost învinsă ieri, pe teren propriu, de Spartak Trnava (Slovacia), la lovituri de departajare, 1-1, 3-4 d.l.d / 0-0 în tur și comunică subtil că și-a dorit să meargă mai departe toate formațiile din România. 

"Chiar mi-a părut rău de Sepsi, au avut ghinion și au întâlnit și un adversar destul de puternic dacă îi comparăm cu cei din Kazakhstan (n.r. - Karagandy, adversara celor de la FCSB) sau Albania (n.r. - Laci, adversara Universității Craiova).

Stăteam în pat cu picioarele desfăcute, n-am stat cu ele unul peste altul și îmi tăiasem unghiile de trei zile. Nu le-am tăiat în ziua meciului ca să nu meargă bine. 

E ca la Jocurile Olimpice, când stai și aștepți medalie... De unde aștepți? Sunt 2-3 sporturi de unde aștepți medalie...

Noi suntem echipa care am rămas în cursă pentru medalie, în ghilimele. Ne-am asigurat bronzul, sperăm să ne ducem spre argint sau spre aur", a precizat Marius Șumudică.

Joia neagră a fotbalului românesc

După ce s-a impus la limită în tur, scor 1-0, FCSB a pierdut returul cu Șahtior Karagandy și a ratat calificarea în turul 3 preliminar din Conference League. A fost 2-1 în timp regulamentar, tot 2-1 după prelungiri și 5-3 la loviturile de departajare.

Sepsi a ratat calificarea în turul 3 preliminar al Conference League. După 0-0 în tur, covăsnenii au remizat acasă contra lui Spartak Trnava, 1-1, iar meciul a ajuns la loviturile de departajare, acolo unde slovacii s-au impus cu 4-3.

Universitatea Craiova a fost eliminată din Europa Conference League la fotbal, după ce a terminat la egalitate cu echipa albaneză KF Laci, 0-0, joi seara, pe Stadionul „Ion Oblemenco” din Craiova, în manşa secundă a turului al doilea preliminar al competiţiei.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!