Formația Sticla Arieșul Turda a fost exclusă din Seria 8 după ce nu s-a prezentat la două meciuri consecutive din campionat, iar regulamentul FRF prevede eliminarea din competiție în astfel de cazuri.
Prima neprezentare a avut loc la meciul cu Viitorul Cluj, pierdut la masa verde. Scenariul s-a repetat vineri, la partida programată pe terenul celor de la Unirea Dej. După al doilea forfait, clubul din Turda a fost exclus oficial din campionat.
Toate meciurile pe care echipa urma să le dispute până la finalul sezonului vor fi omologate cu scorul de 3-0 pentru adversare. În schimb, rezultatele înregistrate până acum rămân valabile.
Rivalii sunt revoltați: „E de râsul lumii”
Sticla Arieșul Turda traversa oricum un sezon extrem de dificil. După 18 etape, formația adunase doar două puncte, iar retrogradarea părea inevitabilă.
Oficialii adversarilor sunt revoltați după situația creată. Mezei Janos, managerul academiei Viitorul Cluj, spune că situația era previzibilă și critică modul în care s-a ajuns aici.
„Nu aveau cum să se prezinte. Ei nu au pe nimeni. Este absurd. Și pe noi ne-a pus în situația să facem deplasarea degeaba. Du-te, dezbracă-te, prezintă-te pe teren… E de râsul lumii. Din păcate, se mai întâmplă la noi”, a declarat Mezei Janos pentru Sport.ro.
În ciuda situației actuale, Arieșul Turda are un moment de glorie în istoria sa. Clubul a câștigat Cupa României în sezonul 1960-1961, după o finală câștigată cu 2-1 împotriva Rapidului.
La acel moment, turdenii evoluau în liga secundă și au eliminat pe parcurs echipe precum Corvinul Hunedoara, Politehnica Iași și Politehnica Timișoara.