"Abbey va fi senzația Ligii 1. Are 1.64 metri, înălţimea lui Diego Maradona"
Moses Abbey, unul dintre fotbaliștii în care Adrian Mititelu, patronul lui FCU Craiova, își pusese baza că va aduce mulți bani clubului dintr-un viitor transfer, s-a transferat definitiv în Irak, la clubul Zakho SC. Acesta nu a putut să joace la formația olteană timp de aproape un sezon, după ce a întâmpinat probleme în obținerea permisului de muncă, apoi clubului familiei Mititelu a retrogradat în Liga 3, ulterior fiind depunctată și exclusă din toate competițiiel de către FRF. Noul club al ghanezului este situat în Kurdistanul Irakian, iar în sezonul trecut a terminat Iraq Stars League pe locul 9 din 20 de competitoare.
"Abbey va fi senzația Ligii 1, o să-l vedeți! Știți că am ochi, greu ratez eu. Va fi un jucător la fel de interesant ca Bahassa. Are ceva ce foarte greu găsești. Are tehnică în regim de viteză foarte mare și execuţii. Va înnoda picioarele fundașilor din Liga 1.
Are 1.64 metri, înălţimea lui Diego Maradona. Aşa cred eu, poate fac afirmaţii aiurea, dar rămâne ca timpul să confirme sau să infirme. Consider că am adus iar un jucător bun pentru Liga 1, care va anima fotbalul, va face fericiți suporterii noștri și va face nefericiți suporterii adverși", declara Mititelu, la momentul transferului de la un club din Serie D.
S-a născut în Ghana, dar și-a făcut junioratul în Italia
Moses Abbey (23 de ani / 164 cm) este născut la Accra (Ghana) și a fost junior la Adansi United FC, Rende Calcio 1968 și Catanzaro Primavera. la nivel de seniori a evoluat pentru Rende (2021-2022), Ravenna (2022-2023), FCU Craiova (2023-2025) și Metaloglobus (2025-2026 / împrumutat).
În sezonul trecut, a bifat 32 de meciuri și 2 goluri pentru trupa patronată de Imad Kassas. Poate evolua ca mijlocaș central ofensiv, atacant secund și extremă dreapta și este cotat la 200.000 de euro.
Foto - Gabriel Chirea