Dan Șucu, bun de plată dacă îl dă afară pe Cristiano Bergodi! Italianul are o clauză uriașă în contract

Cristiano Bergodi dan sucu Rapid Fotbal intern Cristiano Bergodi / Foto - Gabriel Chirea
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 13:36
Data actualizarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 13:42

Rapid a fost zdrobită de CFR Cluj în etapa cu numărul trei din Superliga, scor 1-4, iar în urma acestui rezultat echipa din Giulești e ca și ieșită din cursa pentru titlu.

Fanii rapidiști i-au cerut lui Dan Șucu să-l demită pe antrenorul Cristiano Bergodi, însă acest lucru nu va fi ușor.

Italianul încă poate să-și îndeplinească principalul obiectiv: clasarea în primele trei echipe, ceea ce îl va determina să accepte cu greu o eventuală demitere.

În plus, dacă Șucu va decide să-l demită unilateral pe antrenorul italian, atunci va trebui să-i achite acestuia suma de 200.000 de euro pe care acesta o are în contract, potrivit lui Robert Niță, care a dezvăluit acest lucru pentru Fanatik.

Bergodi, țintuit pe banca Rapidului

În aceste condiții, nu este exclus ca Bergodi să se afle pe banca rapidiștilor și la meciul cu Sepsi OSK, programat etapa următoare, tot în Giulești.

Cristiano Bergodi a preluat-o pe Rapid în luna iulie a anului 2023 și a adunat 36 de meciuri pe banca giuleștenilor, adunând în medie 1,67 puncte pe joc.

Antrenorul italian a debutat ca "principal" pe banca lui FC Național, apoi a mai pregătit echipe precum CFR Cluj, Poli Iași, Steaua (acum FCSB), Modena, Pescara, Brescia, ASA Târgu Mureș, FC Voluntari, Sepsi și Rapid.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!