Cum a ratat Marius Șumudică un salariu de 800.000$: ”Ziceai că sunt poștaș”

Marius Sumudica Fotbal intern Marius Șumudică / Foto: Sport Pictures
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 15:23
Data actualizarii: Duminica 07 Aprilie 2024, 15:22

Înainte să devină antrenor, Marius Șumudică a fost jucător de fotbal pentru mai bine de 14 ani.

Bucureșteanul a evoluat la formații precum Sportul Studențesc, Rapid, Corvinul Hunedoara sau la cluburi din străinătate, cum ar fi Maritimo, în Portugalia, Debrecen, în Ungaria, și Omonia Nikosia, în Cipru.

Cum a ratat Marius Șumudică un salariu de 800.000$: ”Ziceai că sunt poștaș”

Marius Șumudică a povestit momentul în care s-a deplasat în China pentru a da teste la un club din campionat, Dalian. Fostul atacant a menționat că a fost supus testului Cooper (n.r. test de fitness proiectat pentru armata americană, care constă în 12 minute de alergare continuă la intensitate maximă), dar pe care l-a picat în cele din urmă și a ratat și salariul de 800.000 de dolari pe an (n.r. aproximativ 800 de mii de euro).

”Am plecat în China, trebuia să semnez cu Dalian Wanda, campioana din China, dar nu am trecut testul Cooper. Și Maradona dacă venea pe vreme aia, trebuia să treacă testul Cooper. Alerga cu geanta de bani pe lângă mine și făcea hai, hai. 

Eram cu numărul cinci, ziceai că sunt postaș. Alergam și după patru ture erau vreo 50 de grade. Nu știam cum să îi trag geanta să îi spun du-te mă de aici că nu mai pot. M-a dat peste cap și fusul orar, am mers cu Tarom, cred că au luat-o pe piatră cubică.

Eram vreo 400 de fotbaliști care dădeam testul, în condițiile în care jucau doar trei străini. Acum s-au scos, m-am speriat când am văzut atâția oameni. La momentul acela aveam 15.000 contract la Rapid pe an și în China aveam 800.000 de dolari”, a spus Marius Șumudică, potrivit Fanatik.

Ca antrenor, Marius Șumudică a stat pe banca tehnică a celor de la Rocar, Inter Gaz, Progresul, Farul Constanța, Gloria Bistrița, Rapid, AO Kavala, Astra, FC Brașov, FC Vaslui, ”U” Cluj, Al Shaab, Concordia Chiajna, Kayserispor, Al Shabab, Gazisehir, Rizespor, CFR Cluj, Malatyaspor, Al Raed și Gaziantep.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!