Dumitru Dragomir a ignorat apelul lui Marius Șumudică și a răbufnit: ”Nu e sănătos la cap, își distruge cariera!”

Dumitru Dragomir Marius Sumudica Rapid Superliga
SPORT.RO
Data publicarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 15:12
Data actualizarii: Sambata 06 Aprilie 2024, 15:12

Rapid trece printr-o perioadă mai slabă. Giuleștenii au început play-off-ul cu două eșecuri, cu Farul (scor 1-2) și cu Universitatea Craiova (scor 1-2).

Din acest motiv, s-a vorbit tot mai des despre o posibilă plecare de pe banca tehnică a lui Cristiano Bergodi.

Dumitru Dragomir: ”Dacă Șumudică merge la Rapid, își distruge cariera!”

Ca de fiecare dată când se vorbește despre o schimbare de antrenor la Rapid, primul nume care apare pe listă este cel al lui Marius Șumudică. Tehnicianul a mărturisit că la un moment dat și-ar dori să revină la echipa sa de suflet, însă, recent, după despărțirea de Gaziantep, Șumudică a spus că vrea să își continue cariera în zona Golfului, cel puțin pentru moment.

Dumitru Dragomir este absolut convins că nu ar fi o decizie înțeleaptă din partea lui Marius Șumudică dacă ar merge la Rapid în situația de față și a declarat că își va pierde respectul față de tehnician dacă va alege să meargă în Giulești până la finalul acestui sezon.

Motivul este simplu, Dumitru Dragomir este sigur că Rapid nu mai are nicio șansă la titlu, iar conducerea clubului alb-vișiniu și suporterii se vor aștepta din partea lui Marius Șumudică să o facă pe Rapid campioană, chiar dacă șansele ca acest lucru să se realizeze sunt minime.

Dacă Șumudică se duce, acum, la Rapid, nu e sănătos la cap. Eu țin la Șumudică ca la băiatul meu și îl consider unul dintre cei mai mari antrenori din România, dar dacă se duce acum la Rapid, nu mai am nicio considerație față de el. Îi distruge cariera, Rapid nu mai poate să ia campionatul.

Iar rapidiștii, daca se duce Șumudică la ei, neapărat trebuie să ia campionatul. Locul doi și trei nu e bun pentru Șumudică. Dacă se duce din vară și vine până pe locul doi, trei, e altceva. Dar acum, în situația asta, dacă te duci… Toată lumea crede că dacă se duce Șumudică la Rapid, câștigă campionatul”, a spus Dumitru Dragomir, conform Fanatik.

Dragomir nu i-a răspuns la telefon lui Marius Șumudică

Dragomir a mărturisit că zilele trecute a fost sunat de Marius Șumudică, însă fostul președinte LPF nu i-a răspuns la telefon antrenorului pentru că nu a vrut să îi influențeze în vreun fel decizia în legătură cu o posibilă numire la Rapid.

Dacă îți arăt telefonul meu, am mesaje de la rapidiști care mă îndeamnă să vorbesc cu Șumudică pentru că ei știu că am o influență asupra lui. Eu nu i-am răspuns la telefon lui Șumudică, m-a sunat ieri.

Nu i-am răspuns din cauza asta. Dacă-i spun să se ducă la Rapid, îl nenorocesc. Dacă îi spun să nu se ducă la Rapid, se supără pe mine și crede că-i vreau răul. Și atunci am zis să nu-i răspund la telefon. Din vară poate să se ducă la Rapid”, a mai spus fostul președinte LPF.

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!