VIDEO Club nou, obiceiuri vechi! Acuze de blat ale suporterilor echipei lui Florentin Petre, CSM Ceahlăul Piatra Neamț

Florentin Petre CSM Ceahlăul Piatra Neamț Liga 3 patrick petre stiinta miroslava Fotbal intern
SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 07 Octombrie 2022, 09:07
Data actualizarii: Vineri 07 Octombrie 2022, 10:11

Formația antrenată de fostul dinamovist a pierdut cu 1-3 partida de campionat cu Știința Miroslava, după ce a avut 1-0 la pauză.

CSM Ceahlăul Piatra Neamț, echipa antrenată de fostul internațional Florentin Petre, este acuzată de suporteri că a făcut blat în ultima etapă din Liga 3, în eșecul 1-3 din deplasare cu Știința Miroslava, prima înfrângere a sezonului.

Nemțenii au deschis scorul prin Patrick Petre, fiul ”principalului”, din penalty și au avut 1-0 la pauză. 

Gazdele de la Miroslava au revenit în a doua parte și au marcat de trei ori, prin ”stranierii” Franck Tchassem, care a semnat o ”dublă”, și Abraham Ayemantey.

Comunicatul lui CSM Ceahlăul cu privire la acuzele de blat

CSM Ceahlăul a răspuns într-un comunicat acuzelor de blat, comunicatul fiind postat pe pagina oficială de Facebook a clubului:

”COMUNICAT

Meciurile la pariuri nu ne interesează

CSM Ceahlăul Piatra Neamț este un club care abia a împlinit 6 ani de existență și care promovează transparența și activitatea curată în sport, nu numai pentru că există regulamente, ci pentru că așa am înțeles că trebuie să ne promovăm imaginea și principiile. Ne dorim ca numele clubului să nu fie terfelit prin acuze și insinuări precum că echipa de seniori ar fi pierdut meciul de la Miroslava pentru anumite cote. Nu ne interesează acest aspect și nici un membru al clubului nu are voie să joace la pariuri. Avem un regulament de ordine interioară în care este stipulat așa ceva, avem un regulament al Federației Române de Fotbal clar în acest sens, deci CSM Ceahlăul nu va tolera niciodată un asemenea comportament. Cine riscă, sigur va plăti.

Să nu uităm totuși că este prima înfrângere în campionat cu Florentin Petre ca antrenor principal și a venit în urma unui meci în urma căruia am rămas fără puncte și, probabil, fără trei jucători pentru duelul de sâmbătă. Sau poate că ar trebui să ne acuzăm jucătorii că s-au accidentat și că nici astăzi, la trei zile de la meciul respectiv, nici unul dintre ei nu a putut face o alergare măcar?

Ținem să amintim tuturor suporterilor noștri că promovarea ne este și ne rămâne țelul și că o victorie la Miroslava ar fi însemnat rămânerea pe locul 2 la doar două puncte distanță și posibilitatea de a trece pe locul 1 în urma meciului direct de sâmbătă, 8 octombrie 2022, când la Piatra Neamț vine liderul Foresta Suceava.

Și cum până acum am ales ca să păstrăm pe pagina oficială de Facebook a CSM Ceahlăul doar comentariile care nu aduc jigniri nimănui, care nu conțin cuvinte injurioase, așa vom alege și de acum înainte să ne păstrăm linia și-n privința celor care aduc insinuări legate de ”pariuri”. Astfel că am folosit și vom folosi și de aici înainte opțiunea de a interzice oricui accesul pe pagină. Acceptăm criticile, dar nu acceptăm mojicia. Cuvinte care denotă lipsă de educație vă rugăm să le utilizați pe paginile dumneavoastră personale și în discuțiile private pe care le puteți avea cu oricine.

Poate și pentru că am ales să acceptăm comportamentul civilizat în mediul on-line pe pagina noastră, astăzi ne putem bucura că avem peste 10.000 de urmăritori și peste 9.600 de utilizatori unici de conturi de Facebook ce ne apreciază”.

Foto: CSM Ceahlăul Piatra Neamț / Nelu Messi

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!