„Regele” a semnat un contract pe patru ani cu Federația Română de Fotbal și îl înlocuiește pe Mircea Lucescu, dispărut pe 7 aprilie, la vârsta de 80 de ani.
Cele 10 cuvinte scrise de UEFA după numirea lui Hagi selecționer
Prezentat luni, 20 aprilie, la Casa Fotbalului, Hagi a atras imediat reacția forului continental. UEFA a transmis un mesaj scurt pe rețelele sociale: „Legend Gheorghe Hagi is the new head coach of Romania” / „Legenda Gheorghe Hagi este noul selecționer al României”
Debutul noului selecționer va avea loc pe 2 iunie, într-un meci amical în deplasare cu Georgia. Patru zile mai târziu, România va juca din nou la București, contra Țării Galilor, pe stadionul „Steaua” din Ghencea.
Primele meciuri oficiale vor veni în toamnă, odată cu startul campaniei din UEFA Nations League. România va înfrunta Suedia, Polonia și Bosnia și Herțegovina în grupa H.
Gică Hagi, recunoscător: "Mircea Lucescu a fost profesorul meu. M-a inspirat"
'Mircea Lucescu m-a dorit. Nu v-a spus? A fost profesorul meu, a fost omul care m-a inspirat în multe dintre lucrurile pe care le fac acum. Pentru că el în primul rând a avut curaj. Curaj mai mare ca el nu știu cine putea avea, să ia la echipa națională la 17 ani un puști care avea cinci meciuri în Divizia A. El m-a inspirat, mi-a dat încredere și am învățat multe lucruri de la el, pe care trebuie să le aplic acum', a spus Hagi.
El a precizat că în cariera de jucător a avut parte de cei mai buni antrenori.
'Norocul meu a fost că am avut profesorii cei mai buni la cluburi. I-am avut pe cei mai buni antrenori din România, afară am avut antrenori fabuloși, extraordinari. Nu are cum să nu iasă ceva bun din toate astea. Sper să am succese, asta îmi doresc, pentru că eu și echipa avem această datorie, să facem lumea fericită', a mai spus Hagi.
CLICK AICI pentru INFOGRAFIE SPORT.RO LEGENDS: GHEORGHE HAGI
Fostul internațional Gheorghe Hagi a fost instalat, luni, în funcția de selecționer al echipei naționale de fotbal, el afirmând în cadrul prezentării oficiale că este o onoare și o mare responsabilitate să reprezinte încă o dată România, așa cum a făcut-o și din postura de jucător.
Fostul mare internațional a fost primul pe lista cu propuneri a Comisiei Tehnice a Federației Română de Fotbal pentru postul de selecționer.
Hagi a mai fost propus de Comisia Tehnică și în luna iulie a anului 2024, dar FRF a considerat că acesta se află într-un conflict de interese pentru preluarea funcției de selecționer deoarece la acel moment era acționar majoritar la clubul Farul Constanța din Superligă, în locul său fiind numit Mircea Lucescu. La 16 martie 2026, Hagi a cedat pachetul majoritar de acțiuni către Gheorghe Popescu, păstrând în momentul de față doar 10 procente la gruparea constănțeană.
Pentru fostul decar acesta este doilea mandat de selecționer al primei reprezentative după cel din perioada 1 septembrie - 27 noiembrie 2001. Instalat imediat după retragerea din activitatea de jucător și aflat la prima experiență ca antrenor, Hagi a rezistat în funcția de selecționer doar trei luni, mandatul încheindu-se imediat după ratarea calificării la Cupa Mondială din 2002 în urma barajului cu Slovenia (1-2 și 1-1).
În cariera sa de antrenor, Gheorghe Hagi a mai condus formațiile Bursaspor, Galatasaray, Poli Timișoara, Steaua București, FC Viitorul Constanța și Farul Constanța. Palmaresul său ca tehnician este alcătuit din 2 titluri (FC Viitorul și Farul), o Cupă a României (FC Viitorul), o Supercupă a României (FC Viitorul) și o Cupă a Turciei (Galatasaray).