Startul bun de an, pe care l-a avut Florinel Coman (27 de ani) la Al-Gharafa (Qatar), a durat fix o lună!
În chiar prima sa partidă din 2026, fostul star al FCSB-ului a marcat un gol, după care a mai avut o reușită, în Supercupa Qatar / Emiratelor. Cele două goluri, într-un interval scurt de timp, în decurs de două săptămâni, au fost o raritate pentru Coman, la Al-Gharafa. Și i-au schimbat statutul sub comanda portughezului Pedro Martins.
Dintr-un jucător „de umplutură“, de care clubul încerca să scape în mercato de iarnă, Coman a devenit, brusc, un om de bază. Dovadă și cele patru partide succesive, între 22 ianuarie și 10 februarie, în care românul a fost inclus în formula de start.
Din păcate pentru Coman, el a redevenit zero pe linie, fără goluri și pase de gol, în ultimele trei meciuri jucate de Al-Gharafa. Iar această serie a inclus și un dezastru istoric, în Champions League: 0-7 cu Al-Ittihad, la Jeddah (Arabia Saudită). În această partidă, Coman a fost chiar primul jucător scos de pe teren de Pedro Martins, la capătul primei părți, când gazdele aveau 2-0. Un semn clar că Florinel a dezamăgit cumplit!
Al-Gharafa, calcule complicate de calificare
Faptul că fostul golgheter al FCSB-ului a căzut, din nou, în dizgrația lui Pedro Martins s-a confirmat în weekend. Pentru că, sâmbătă, în optimile Amir Cup 2026, Coman a prins... 4 minute pe teren! În meciul Al-Gharafa – Al-Kharitiyath (2-0), Florinel a fost introdus abia în minutul 86.
Din păcate pentru Coman, sunt șanse mici ca el să fie titularizat în următorul meci, unul de „supraviețuire“ pentru Al-Gharafa în Champions League. În ultima etapă din grupa extinsă a competiției, „leoparzii“ vor întâlni Traktor-Sazi din Iran, la Doha. Și, ca să se claseze între primele 8, Al-Gharafa are nevoie de mai multe condiții.
„Echipa lui Pedro Martins are nevoie de un scenariu foarte complicat. În primul rând, trebuie să învingă Traktor-Sazi. Dar victoria nu va garanta accederea în optimi. Un eventual succes obținut de Al-Gharafa trebuie să fie coroborat cu două înfrângeri pentru următoarele echipe: Al-Duhail, Al-Sadd și Sharjah. În caz contrar, Al-Gharafa va părăsi acest sezon de Champions League“, a explicat presa din Qatar.
Partida Al-Gharafa - Traktor e programată pentru marți, de la ora 18:00, ora României.