Conducerea clubului a reacționat imediat și pregătește prima mutare pentru a acoperi pierderile din lotul lui Dan Petrescu.
Seara de vis a "feroviarilor", care au obținut calificarea după un dureros 0-0 în tur, s-a transformat rapid într-un coșmar. Încă din primul minut, Lindon Emerllahu a acuzat probleme medicale, iar un sfert de oră mai târziu, extrema Mohammed Kamara a părăsit terenul pe brațe.
Diagnosticele preliminare sunt sumbre, în special în cazul lui Kamara. Atacantul ar fi suferit o fractură de gleznă și ar putea fi indisponibil pentru următoarele patru luni. La Emerllahu, primul verdict indică o leziune musculară la coapsă, care l-ar ține departe de gazon 3-4 săptămâni.
Cristi Balaj anunță întăriri: "Vom mai face transferuri"
În fața acestei situații de criză, președintele Cristi Balaj a confirmat că staff-ul tehnic va primi noi jucători. Oficialul clujean a subliniat că accidentările au forțat clubul să reevalueze strategia.
"Dacă au apărut aceste accidentări, probabil vom mai face transferuri", a transmis Balaj, potrivit GSP. Acesta a adăugat că, deși există soluții interne precum Isaac Mensah, gravitatea situației impune intervenția pe piața transferurilor. "Deși mai avem soluții pentru Kamara, îl avem pe Mensah, jucător foarte, foarte bun. Nu l-am lăsat să plece și uitați că am fost inspirați", a completat el.
Prioritatea absolută pentru CFR Cluj rămâne calificarea într-o grupă europeană, obiectiv ce devine mai dificil de atins cu doi jucători importanți pe tușă. Pentru ardeleni urmează duelul din campionat cu Rapid, duminică, și confruntarea din Europa League cu elvețienii de la Lugano, programată joia viitoare.