Perioada de mercato de iarnă nu oferă atât de multe posibilități atunci când vine vorba despre ”transferuri” răsunătoare, însă mai sunt și excepții, iar Inter se pregătește să facă o astfel de mutare.

Ivan Perisic ar vrea să semneze cu Inter

Echipa antrenată de Cristi Chivu suferă după accidentarea suferită de Denzel Dumfries, care va mai lipsi o perioadă, iar nerazzurri au nevoie de o soluție rapidă în flancul drept.

În acest sens, italienii au pus ochii pe Ivan Perisic, un nume legendar pentru fotbalul croat. Chiar dacă a ajuns la 36 de ani, extrema continuă să facă legea pe teren la PSV Eindhoven, unde împarte terenul cu Dennis Man, internaționalul român ajuns la clubul din Eindhoven în vară.

Perisic a contribuit în acest sezon cu cinci goluri și cu zece pase decisive, iar Cristi Chivu consideră că fotbalistul croat poate fi o soluție pentru Inter pe termen scurt.

Actualul contract al lui Perisic va expira abia în vara anului următor, astfel că nerazzurrii vor fi nevoiți să plătească o sumă de transfer în cazul în care vor decide să îl transfere pe croat. Perisic a mai fost jucătorul lui Inter în perioada 2015-2019 și 2020-2022.

  • 1,3 milioane de euro este cota de piață a lui Ivan Perisic, potrivit Transfermarkt.

Presa din Croația scrie că, aflat pe final de carieră, Perisic nu ar refuza o ultimă aventură la un club de proporțiile lui Inter Milano.

De altfel, Willy van de Kerkhof, o legendă a fotbalului olandez, susține că PSV Eindhoven ar trebui să facă tot posibilul să nu îl piardă pe Perisic în favoarea Interului lui Chivu și să refuze orice ofertă chiar dacă ar fi vorba despre o sumă uluitoare.

Ce super profesionist, extraordinar! Când auzi cum se antrenează și cât de implicat este la vârsta lui… mai poate duce încă trei ani. Este complet justificat că Peter Bosz a spus că nu va merge la Inter, pentru că nu este de vânzare. Nu ar trebui să-l vinzi niciodată, chiar dacă ar oferi 100 de milioane”, a spus Van de Kerkhof.