Barcelona – Real Madrid (3-2), în finala Cupei Spaniei, a fost o partidă explozivă. Ce s-a întâmplat, la Sevilla, a prelungit controversele care au apărut înainte de meci, când formația „galactică“ a pus tunurile pe arbitraj și a cerut chiar schimbarea brigăzii!

Pe teren însă, la capătul celor 120 de minute, echipa „furată“ de o greșeală de arbitraj a fost, de fapt, Barcelona, după cum sport.ro a arătat aici. 

Pentru Real, această finală înseamnă daune totale! Pentru că s-a pierdut șansa câștigării unui trofeu, iar în ultimele secvențe ale finalei au fost eliminați Rüdiger (120+3), Lucas Vázquez (120+3) și Bellingham (120+4). 

Acum, spaniolii de la Marca au aflat ce a scris centralul Ricardo De Burgos (39 de ani), în raportul său de joc, despre motivele care au dus la eliminările dictate. Concluzia? Urmează niște suspendări uriașe pentru jucătorii Realului și, drept urmare, ei vor rata mai multe partide din campionat, unde echipa lor e în lupta pentru titlu, pe locul 2, la patru puncte de liderul Barcelona.

Sancțiunile vor fi aspre pentru jucătorii Realului

Revenind la incidentele de la finalul meciului de la Sevilla, iată ce a notat centralul partidei pentru cele trei eliminări dictate:

*Rüdiger (120+3) – A primit cartonașul roșu pentru că a aruncat cu un obiect care însă nu m-a lovit. După ce a fost eliminat, jucătorul a trebuit să fie reținut de mai mulți oameni din stafful tehnic al Realului, arătând o atitudine agresivă.

*Lucas Vázquez (120+3) – A protestat vehement la deciziile noastre și a pătruns câțiva metri pe teren (n.r. – fusese schimbat, în minutul 55), făcând gesturi largi pentru a dezaproba ce am hotărât.

*Bellingham (120+4) – După ce meciul s-a încheiat, s-a apropiat de noi, într-o manieră agresivă, și a fost nevoie să fie reținut de colegii săi de echipă.

Având în vedere cele notate de central, în raportul său, jucătorii Realului riscă suspendări de la 2-3 etape în sus fiecare!