VIDEO EXCLUSIV Manchester United - Middlesbrough | Cadou mai rău nici nu se putea! United, out din FA Cup chiar de ziua lui Ronaldo! „Diavolii” au pierdut la loviturile de departajare 

SPORT.RO
Data publicarii: Vineri 04 Februarie 2022, 23:01
Data actualizarii: Sambata 05 Februarie 2022, 01:29

Manchester United este eliminată din șaisprezecimile FA Cup, după loviturile de departajare!

Manchester United 1-1 Middlesbrough (7-8 d.p.)

Middlesbrough se califică în optimile de finală ale FA Cup după ce a eliminat-o pe Manchester United, chiar pe Old Trafford. „Diavolii roșii” au început meciul în forță, însă Cristiano Ronaldo a ratat un penalty în minutul 20. Jadon Sancho a reușit să o ducă însă pe United în avantaj, cu un gol marcat în minutul 25, stabilind și rezultatul la pauză.

Oaspeții au revenit în forță de la vestiare, iar în minutul 64, Crooks a reușit să egaleze, iar golul a fost validat cu ajutorul VAR, după o fază controversată. Watmore, cel care i-a centrat lui Crooks a preluat balonul cu mâna, însă noile reglementări au dus la validarea reușitei. Meciul s-a disputat până la loviturile de departajare, iar jucătorii celor două echipe au mers cap la cap până la scorul de 8-7 pentru oaspeți, când Elanga a ratat. 

VIDEO - Loviturile de departajare

7-8: PENALTY RATAT! Elanga trimite mult peste poartă, iar Middlesbrough se califică mai departe!

7-8: Execuție impecabilă pentru Peltier, care trimite direct sub bară!

7-7. Dalot marchează cu un șut riscat, cu care însă îl învinge fără probleme pe portarul advers!

6-7: Fry înscrie fără probleme și oaspeții se duc din nou în avantaj!

6-6: McTominay șutează tare, pe jos și îl învinge pe portarul lui Middlesbrough!

5-6: Watmore îi duce iar pe oaspeți în avantaj, cu o execuție sigură!

5-5: Bruno Fernandes l-a așteptat pe portar să se arunce, iar apoi a șutat în poarta goală!

4-5: Bamba îl învinge pe Henderson fără probleme și își duce echipa în avantaj!

4-4: Cristiano Ronaldo execută lovitura cu sânge rece, puternic, direct spre vinclu, lăsându-l fără replică pe portar!

3-4: Tavernier șutează puternic, pe sus și îl învinge fără probleme pe Henderson!

3-3: Fred execută bine, în colțul de jos din stânga portarului, care nu reușește să apere!

2-3: Howson marchează cu o execuție precisă, și o duce pe Middlesbrough din nou în avantaj!

2-2: Maguire egalează cu un șut puternic, trimis în dreapta portarului, care sare în direcția opusă!

1-2: Payero șutează în stânga lui Henderson, care intuiește colțul, dar balonul se strecoară pe sub portar!

1-1: Juan Mata execută perfect penalty-ul și restabilește egalitatea!

0-1: McNair reușește să transforme primul penalty pentru oaspeți!


Finalul prelungirilor! Echipa calificată se stabilește la loviturile de departajare!

Min. 107: OCAZIE UNITED! Dalot centrează în fața porții, Bruno Fernandes reia cu capul, dar Lumley intervine senzațional și respinge în corner. 

Min. 106: A început a doua repriză de prelungiri!

PAUZĂ

Min. 105+1: Fred primește aproape de semicerc, preia balonul și șutează puternic, dar trimite pe lângă poartă.

Min. 101: Cristiano Ronaldo încearcă un șut spre poartă, însă balonul se duce pe lângă. 

Min. 91: A început prima repriză de prelungiri!

FINAL pentru timpul regulamentar! Meciul se joacă în prelungiri!

Min. 90+2: Fred centrează la bara a doua, Elanga se înalță, dar trimite direct în brațele portarului!

Min. 72: OCAZIE UNITED! Bruno Fernandes îi fură balonul lui Howson, care preia greșit și șutează puțin din interiorul careului de 16 metri, dar trimite în bară! 

Min. 65: GOOOOL MIDDLESBROUGH! Oaspeții egalează după un gol controversat! Watmore preia cu mâna balonul și în trimite lui Crooks în fața porții, iar jucătorul împinge mingea în poarta goală. VAR-ul verifică faza, dar golul rămâne valabil. 

Min. 57: OCAZIE MIDDLESBROUGH! Crooks șutează puternic din interiorul careului, dar Henderson intervine și respinge balonul peste poartă. 

Min. 54: OCAZIE UNITED! Shaw îl lansează perfect pe Sancho, care îi trimite lui Rashford, care însă trimite puțin peste poartă! 

Min 46: A început a doua repriză!

PAUZĂ

Min. 33: Rashford îl lansează bine pe Ronaldo, care pătrunde în careu, dar șutează direct în portarul lui Middlesbourgh. 

Min. 25: GOOOOOL UNITED! Jadon Sancho se demarcă de lângă apărătorii lui Middlesbrough, pătrunde în careu și șutează, învingându-l pe portarul oaspeților. 

Min. 20: PENALTY RATAT! Cristiano Ronaldo execută lovitura de la 11 metri, dar trimite pe lângă poartă!

Min. 19: PENALTY pentru Manchester United! Dijksteel face un fault în careu, iar Anthony Taylor arată punctul cu var. 

Min. 6. OCAZIE UNITED! Shaw primește în careu, centrează în fața porții pentru Ronaldo, care a reluat din foarfecă, dar portarul a preluat balonul în brațe. 

Min. 2: OCAZIE UNITED! Jadon Sancho profită de poziția avansată a portarului oaspeților și trimite un lob de la 16 metri, dar balonul se duce în transversală! Mingea ajunge la Rashford, care șutează ulterior peste poartă. 

Min. 1: A început meciul!


Echipele de start:


Manchester United - Middlesbrough, meci din turul al patrulea al Cupei Angliei, se dispută astăzi, de la ora 22:00, live pe PRO X și VOYO.

Nefolosit în primul meci al lui United din competiție, 1-0 cu Aston Villa, Cristiano Ronaldo așteaptă să spargă gheața în FA Cup. Cele 14 goluri ale sezonului le-a marcat până acum în Premier League (8) și Liga Campionilor (6).

Managerul oaspeților, Chris Wilder, le-a interzis jucătorilor săi să îi ceară tricoul portughezului la sfârșitul meciului.

Manchester United anunță că Pogba revine după accidentare

”Nu suntem într-o vizită turistică, nu vreau să mergem pe 'Old Trafford' ca niște turiști și nu vreau schimburi de tricouri cu vedetele de la Manchester United la sfârșitul meciului.

Da, adversarii au câteva individualități care pot efectiv răni echipe întregi din toată Europa și din Premier League”, a spus Wilder.

La Manchester United ar putea reveni Pogba, absent din luna noiembrie din cauza unei accidentări, iar managerul Ralf Rangnick ar putea beneficia și de Luke Shaw, refăcut și el, conform site-ului oficial al grupării de pe ”Old Trafford”.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!