Cosmin Olăroiu (56 de ani) a încheiat, în mare parte, pregătirile pentru cele mai importante meciuri pe care le va avea, de când a fost numit selecționer al Emiratelor, în luna mai.
După două cantonamente, în Austria și în Dubai, tehnicianul român a disputat patru meciuri de pregătire, cu Lecce, SK Brava, Siria și Bahrain. Toate câștigate. Ultimul succes a venit, aseară, în fața celor de la Bahrain, scor 1-0.
Oli a ținut mult ca ultimele două partide de verificare să fie cu naționale din zona arabă, pentru a pregăti confruntările cruciale care urmează. Pe 11 și 13 octombrie, naționala Emiratelor va juca în grupa A a preliminariilor asiatice pentru CM 2026, faza a 4-a. Doha va găzdui partidele din această serie, după următorul program:
*8 octombrie: Qatar – Oman
*11 octombrie: Emirate – Oman
*14 octombrie: Qatar – Emirate
După aceste confruntări, prima clasată va obține biletele pentru turneul final, în timp ce ocupanta locului 2 va avansa în a 5-a etapă a preliminariilor asiatice.
Olăroiu, mesaj către jucători: „Cea mai importantă lună din viețile noastre!“
În toată istoria ei, naționala Emiratelor a fost la un singur Mondial, cel din 1990, în Italia. De aceea, lotul de acum, condus de Cosmin Olăroiu, e în fața unei oportunități istorice, de a obține a doua calificare la un Mondial, la 36 de ani după prima.
În acest context, Oli a povestit că a ținut să tempereze bucuria elevilor săi, după amicalul cu Bahrain (1-0), pentru a le reaminti că greul abia acum urmează.
„Pe finalul amicalului cu Bahrain, chiar m-a deranjat puțin că jucătorii au început să apere un rezultat de 1-0. Asta în detrimentul jocului. În continuare, sunt lucruri bune, dar și lucruri mai puțin bune pe care ar trebui să le reglăm, în timpul rămas. Vă spun ce le-am transmis jucătorilor chiar în vestiar. Pe lângă nemulțumirile pe care le-am avut, vizavi de jocul de astăzi, le-am spus că trebuie să se pregătească pentru luna octombrie care va fi, probabil, cea mai importantă lună din viețile noastre! E nevoie de unitate, de susținerea tuturor celor implicați în acest proiect. Și în primul rând, de suporteri! Sperăm ca toate eforturile pe care le depunem să ne ducă acolo unde ne dorim. M-aș bucura enorm să duc naționala Emiratelor la Mondiale, ar fi o răsplată profesională pentru toți acești ani pe care i-am petrecut în Emirate. Și m-aș bucura enorm să-i fac fericiți pe oamenii din această țară“, a spus Olăroiu.
Marea problemă a lui Oli: lipsa unui atacant pur-sânge
În selecționata multinațională a Emiratelor, în care arabii sunt minoritari, după cum sport.ro a arătat aici, Oli are o mare problemă. Vorbim despre absența unui atacant pur-sânge, mai ales după ce brazilianul naturalizat, Caio, s-a accidentat.
„Suferim în anumite zone și, cred că dacă recuperăm jucătorii care ne-au lipsit acum, putem fi mai puternici. Una peste alta, cred că sunt mai multe lucruri pozitive decât negative după cantonamentele verii. Într-adevăr, reușim să ducem mingea în fața porții, dar nu marcăm suficient de mult. Încercăm să suplinim lipsa unui atacant prin diferite soluții“, a completat primul selecționer român din istoria Emiratelor.
Concluzia lui Oli? Una optimistă: „Mi-a plăcut atitudinea jucătorilor. Mă bucur că, ușor ușor, băieții au început să formeze o echipă, că relațiile de joc s-au îmbunătățit. Am câștigat toate cele patru amicale, iar lucrul acesta ar trebui să ne dea un alt moral pentru meciurile de luna viitoare, cele decisive pentru calificarea la Mondiale“.