Ronaldinho a păcălit pe toată lumea! De ce a spus că se dezice de naționala Braziliei

Ronaldinho Brazilia copa america Fotbal extern
SPORT.RO
Data publicarii: Duminica 16 Iunie 2024, 08:05
Data actualizarii: Duminica 16 Iunie 2024, 08:04

Ronaldinho (44 de ani), fostul mare fotbalist al Braziliei, a fost în centrul atenției cu câteva declarații oferite înainte de startul Copa America.

Într-un interviu acordat influencerului brazilian Cartolouco, Ronaldinho declara: "Nu mă voi uita la niciun meci al Braziliei. Lipsește totul - efortul, bucuria, jocul frumos. Echipa actuală a Braziliei este poate una dintre cele mai slabe din perioada recentă. Nu mai are lideri, sunt doar jucători mediocri în mare măsură. Urmăresc fotbal de când sunt mic și nu am văzut niciodată o situație atât de rea. Nu mai există dragoste pentru tricou, pentru fotbal. Eu renunț, nu mă voi uita la niciun meci de la Copa America și nici nu voi sărbători vreo victorie".

Declarațiile lui Ronaldinho despre naționala Braziliei, parte dintr-o campanie de marketing

Declarațiile lui Ronaldinho au venit cu 10 zile înainte ca Brazilia să debuteze la Copa America 2024 și au făcut vâlvă în mediul online. Inclusiv Raphinha, unul dintre actualii jucători ai Selecao, a spus că "sunt surprins" și că "nu sunt de acord cu declarațiile lui".

La câteva ore distanță, Ronaldinho a transmis că declarațiile sale au făcut parte dintr-o campanie de marketing a companiei Rexona. Fostul star de la Barcelona, PSG sau Milan susține că a vrut să tragă un semnal de alarmă în privința comentariilor negative din mediul online la adresa Seleção.

"Nu aș abandona niciodată naționala Braziliei și nu aș spune niciodată lucrurile pe care le-ați văzut. De fapt, astfel de vorbe vin de la fani adevărați ai Braziliei, sunt comentarii reale pe care le văd pe internet. Imaginați-vă cum ar fi să ascultați astfel de mesaje înainte să jucați. Îți pierzi motivația. 

Susținerea primită din partea fanilor face o diferență uriașă pentru jucători, iar eu chiar știu ce vorbesc.

Băieții noștri au nevoie de susținere în această perioadă. Cu cât le vom acorda noi mai multă încredere, cu atât vor părea și ei mai încrezători pe teren. De aceea m-am alăturat campaniei Rexona 'Cheer That Doesn't Quit'", a scris Ronaldinho, pe Instagram.

Ronaldinho, câștigător al Balonului de Aur în 2005, a cucerit Cupa Mondială în 2002 și Copa America în 1999. În total, 97 de meciuri și 33 de goluri pentru naționala Braziliei.

La ediția Copa America din acest an, Brazilia va înfrunta Costa Rica, Paraguay și Columbia în faza grupelor. Competiția este programată în perioada 20 iunie - 14 iulie, în Statele Unite.

Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!