"Plângi în altă parte". Un campion mondial a reacționat după ce Lionel Messi a fost atacat 

Angel Di Maria Balonul de Aur Balonul de Aur 2023 Lionel Messi Fotbal extern Lionel Messi, câștigătorul Balonului de Aur/sursa foto: Getty
SPORT.RO
Data publicarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 09:34
Data actualizarii: Miercuri 01 Noiembrie 2023, 09:41

Lionel Messi a câştigat trofeul Balonul de Aur pentru a opta oară în carieră, stabilind un nou record la nivel internațional. Ceremonia a fost găzduită de Teatrul Chatelet din Paris.

Lionel Messi, campion mondial cu Argentina în decembrie anul trecut, a devenit primul câştigător al trofeului creat în 1956 care nu joacă în Europa. 

Argentinianul a mai cucerit Balonul de Aur în 2009, 2010, 2011, 2012, 2015, 2019 şi 2021. Campionul mondial are în palmares şi şase Ghete de Aur (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019), cinci titluri de golgheter al Ligii Campionilor (2009, 2010, 2011, 2012, 2015) şi opt de golgheter al ligii spaniole (2010, 2012, 2013, 2017, 2018, 2019, 2020, 2021).

Angel Di Maria, răspuns categoric pentru Lothar Matthäus 

La scurt timp după decernarea trofeului, fostul fotbalist german a fost extrem de critic după festivitate. 

"Acest titlu nu este meritat. Acesta este un exemplu că Mondialul contează mai mult decât orice. În opinia mea, nimeni nu a fost mai bun decât Haaland; el a fost cel mai bun jucător al ultimilor 12 luni. A câștigat titluri importante cu Manchester City, stabilind recorduri de goluri. Votul este o farsă, chiar dacă am fost dintotdeauna un fan al lui Messi", a spus Matthaus, potrivit Gazzetta dello Sport. 

După reacția internaționaului neamț, Angel Di Maria nu a rămas dator și i-a răspuns lui Matthäus, prin intermediul unui mesaj postat pe rețelele de socializare: "Plângi în altă parte", alături de un emoji care râde. 

 

ARTICOLE PE SUBIECT
Modifică setările cookies
Don’t miss out on our news and updates! Enable push notifications
Get notifications about important news!