Cu 17 zile înainte de startul Cupei Mondiale, Inter Miami a învins-o cu un scor de tenis pe Philadelphia Union, 6-4. Lionel Messi a fost titular, însă MVP-ul partidei a fost Luis Suarez, care a reușit o triplă.
Lionel Messi s-a accidentat cu 17 zile înainte de startul Cupei Mondiale
Messi nu a terminat partida pe teren. În minutul 73, argentinianul a acuzat dureri la nivelul coapsei, a fost înlocuit cu Mateo Silvetti și a plecat direct la vestiare.
Fotbalistul care a cucerit de 8 ori Balonul de Aur ar fi suferit o leziune la nivelul ischiogambierilor. Din acest motiv, Messi a solicitat să fie schimbat pentru a nu risca ca situația să se agraveze și să rateze Cupa Mondială, scrie publicația argentiniană TyC Sports.








