Partida dintre Gaziantep și Rizespor a adus în prim-plan foarte mulți români. La gazde s-a aflat pe margine Mirel Rădoi, iar în teren au fost din primul minut Alex Maxim, Florin Ștefan și Deian Sorescu. De cealaltă parte, Valentin Mihăilă și Iustin Doicaru au început meciul pe banca de rezerve.
„Noul Hagi”, debut cu victorie în Turcia
Deși a avut un start de sezon entuziasmant, cu patru punte în două meciuri, Mirel Rădoi s-a arătat învins pentru prima oară în acest sezon. Rizespor s-a impus cu scorul de 1-2.
Interesant este faptul că alți doi jucători român au fost introduși pe teren. Valentin Mihăilă a intrat în minutul 64 al duelului, pe când Iustin Doicaru, cel supranumit de turci drept „noul Hagi”, a pătruns pe gazon pe final, în minutul 89.
Este pentru prima oară când tânărul atacant evoluează în Turcia. Rizespor a plătit o sumă importantă pentru această mutare: 1,5 milioane de euro. Rămâne de văzut cum se va adapta departe de România, însă cu siguranță Iustin Doicaru are un potențial imens.
Ciprian Marica, prima reacție după transferul lui Iustin Doicaru
Sport.ro a purtat un dialog cu Ciprian Marica, acționarul minoritar de la Farul, despre transferul lui Iustin Doicaru. Fostul internațional a confirmat suma de transfer de 1,5 milioane de euro, însă aceasta ar putea fi mai mare, în contextul în care atacantul are diverse bonusuri realizabile în contract.
Totuși, Ciprian Marica a mărturisit că l-ar mai fi păstrat pe Doicaru, deoarece ar fi putut fi vândut chiar pentru 5 milioane de euro. În ciuda acestui fapt, Farul dorește să rămână un club sustenabil, iar fiecare ban intrat în conturi este important.
„Știu că erau discuții destul de avansate. Suma e în jur de 1,5 milioane de euro, plus procente și bonusuri realizabile. Se va ajunge la o sumă mai mare.
Dacă mă întrebi personal, dacă jucătorul mai era ținut, putea fi vândut chiar cu 5 milioane de euro. Aceasta este suma vehiculată pentru anumiți atacanți din România, doar că ei deja au o vârstă, au ajuns la apogeu, au demonstrat ce pot, iar cluburile cer 5 milioane de euro.
Pentru Doicaru, care are 19 ani, care abia a „ridicat capul” și a demonstrat că are potențial, puteam obține o sumă mult mai mare. Clubul trebuie să rămână sustenabil, să își respecte angajamentele, astfel că nu ne permitem să riscăm ceva. Noi am fost întotdeauna prudenți, nu ne-am întins mai mult decât ne-a fost plapuma. Trebuie să mai aducem jucători și, dacă e posibil, să mai și plece”, a declarat Ciprian Marica pentru Sport.ro.
- 100.000 de euro este cota lui Iustin Doicaru
- 47 de meciuri, cinci goluri și trei pase decisive a adunat tânărul jucător la Farul Constanța