A răpit fiul unui lider mafiot, de sub ochii fiicei lui Totti
Aboudramane Diaby a fost condamnat la nouă ani de închisoare pentru răpirea lui Daniele Valeri, fiul lider interlop din cartierul San Basilio din Roma, Maurizio "Sorcio" Valeri, alături de alți șase complici. Tânărul, care ar administra o spălătorie auto, a fost acostat în restaurantul Moku, un local asiatic popular din zona Ponte Milvio, a fost luat cu forța de Diaby și un complice și ținut ostatic mai multe ore.
Răpirea a fost efectuată în fața unei mulțimi de tineri șocați cărora li s-a strigat "Hei, nu interveniți sau vom arunca totul în aer". Printre clienții localului se afla și fiica lui Francesco Totti, Chanel, care avea 16 ani la momentul respectiv. Valeri jr. a fost eliberat după 12 ore, fără să fie plătită efectiva datoria de 10.000 de euro, doar după ce tatăl celui răpit a intervenit pe alte canale. Prin diverși intermediari, Valeri-tatăl a dat de înțeles că va rambursa datoria fiului său, iar acest lucru a fost suficient pentru ca răpitorii să-l elibereze pe băiat a doua zi dimineață.
Poliția Antimafia i-au identificat pe răpitori cu ajutorul telefoanelor mobile
Deși familia Valeri, care ar avea legături cu Camora și Mafia albaneză, nu a depus plângere la poliție, Direcția Districtuală Antimafia s-a sesizat din oficiu, pentru a preîntâmpina un război al cocainei între facțiunea Valeri și 'Ndrangheta, care se luptă pentru supremație pentru centrul de vânzare a drogurilor la colțul străzilor Palmiro Togliatti și Prenestina, cunoscut sub numele de "Chioșcul de ziare".
Analiza imaginilor de pe camerele de supraveghere ale restaurantului și locația telefonului mobil i-au condus pe anchetatori la răpitori, dintre care doi au fost acum condamnați definitiv. Diaby a fost identificat rapid, pentru că, cu câteva luni înainte de răpire, asupra sa au fost găsite 160 de grame de hașiș, 2 grame de cocaină și 60.000 de euro în numerar. Complicele lui Diaby, Jimenez Osvaldo Gonzalez Isaac, a primit o condamnare de cinci ani de închisoare cu executare.
Procurorii cred că aceeași grupare ar avea legătură și cu moartea procurorului public din Apulia, Francesco Vitale, cunoscut sub numele de "Ciccio Barbuto", care a căzut de pe acoperișul unei clădiri de pe Via Pescaglia din Roma, în timp ce fugea de răpitorii săi. 'Ndrangheta (Calabria) și Sacra Corona Unita (Apulia) sunt strâns conectate prin interacțiuni criminale.
Diaby, de la junior talentat la mafiot încarcerat
Incidentul a avut loc în decembrie 2022, iar Imolese, club din Serie D, a reziliat imediat contractul lui Diaby. Anterior, acesta fusese lăsat să plece liber de contract de AS Roma, după ce angajații clubului responsabili cu securitatea semnalaseră anturajul periculos și contactele nepotrivite între tânărul fotbalist și reprezentanți ai mafiei italiene. Fostul fotbalist era considerat un talent uriaș, în perioada în care evolua la academia lui AS Roma, fiind supranumit "Noul Balotelli", datorită fizicului său impresionat și a personalității expansive.
Aboudramane Diaby (23 de ani) este născut la Roma și are dublă cetățenie (Italia, Mali). A evoluat ca fundaș stânga și fundaș central pentru echipele de juniori ale cluburilor AS Roma și Hellas Verona, iar la nivel de seniori a fost sub contract cu AS Roma și Imolese Calcio 1919. S-a retras forțat din activitate la începutul anului 2023, la doar 20 de ani, după ce a fost arestat de poliție.