Echipa pregătită de Cristi Chivu a rezolvat în mare parte soarta partidei încă din prima repriză, iar presa din Italia i-a acordat o notă bună antrenorului român.
Bisseck a deschis scorul în minutul 8, iar Pio Esposito a majorat avantajul nerazzurrilor în minutul 34. În repriza secundă, Piotr Zielinski a stabilit rezultatul final, în minutul 54.
Cristi Chivu, notat cu 7 de presa din Italia
La finalul partidei, jurnaliștii de la FCInterNews au analizat prestația antrenorului român și i-au acordat nota 7.
„Într-una dintre cele mai dificile perioade de când a preluat-o pe Inter, Chivu și-a reorganizat echipa și și-a făcut simțită prezența pe De Kuip, un stadion dificil. Inter a fost solidă, a făcut un pressing bun, a atacat constant și s-a apărat organizat. Cu această atitudine, golurile au venit firesc și puteau fi chiar mai multe. Echipa este din nou la controlul jocului”, au scris italienii.
Pentru Inter urmează acum confruntarea cu Como, din campionat, programată duminică, 8 noiembrie, nu mai devreme de ora 19:00.
Formația lui Chivu ocupă locul secund în Serie A, cu 25 de puncte, la trei lungimi în spatele liderului Lazio. Nerazzurrii au pierdut prima poziție după înfrângerea din derby-ul cu AC Milan.