”Fundașul Stephan Negru (23 de ani), de la formația Tranmere Rovers din a 4-a ligă engleză, a fost convocat în premieră la prima echipă a Republicii Moldova, el devenind al 26-lea jucător din lotul selecționat de Lilian Popescu pentru meciurile amicale cu Lituania (26 martie, stadionul Zimbru) și Cipru (30 martie, Nicosia)”, anunță FMF pe site-ul oficial.
OFICIAL Negru, tricolor cu acte în regulă! Fotbalistul din Anglia a fost convocat în premieră la națională
Federația ”lupta” de patru ani să îl aducă la prima reprezentativă.
”Federația Moldovenească de Fotbal a încercat să-l aducă pe Stephan Negru la Echipa Țării încă 4 ani în urmă, însă doar acum jucătorul a obținut dreptul de a îmbrăca tricoul primei reprezentative.
Odată primită confirmarea din partea Federației de origine, din Irlanda, jucătorul îndeplinește toate condițiile pentru a evolua pentru Echipa Țării”, a mai precizat forul de la Chișinău despre ultimul fotbalist devenit ”tricolor” peste Prut.
Cine este Stephan Negru
Născut la Dublin, Irlanda, Stephan Negru a jucat primul său meci pentru echipa de seniori a clubului Shelbourne în august 2022.
Părinții săi, originari din Florești (mama) și Criuleni (tata), au emigrat în Irlanda cu 26 de ani în urmă.
Până acum, Negru a evoluat la Shelbourne (Irlanda), Oxford United, Salford City și Bristol Rovers (toate din Anglia), iar în prezent joacă titular la Tranmere Rovers (League Two), sub formă de împrumut de la Oxford United până la sfârșitul sezonului.
Info: Federația Moldovenească de Fotbal
Urmăriți SPORT.RO și pe Google News